Eveniment

Anul viitor ar putea fi deschise 27 de centre comerciale

Anul viitor ar putea fi deschise 27 de centre comerciale
25.09.2008, 20:27 15

Anul 2009 se anunta un nou an record pentru piata locala a centrelor comerciale, cand este asteptata livrarea a 27 de centre comerciale, cu o suprafata comerciala de peste un milion de metri patrati, apreciaza reprezentantii firmei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis Eurisko. Astfel, anul viitor va continua trendul puternic ascendent al pietei, inceput anul trecut si continuat in 2008, cand au fost deschise deja 14 centre comerciale si este asteptata inaugurarea altor opt pana la sfarsitul lunii decembrie. "Cele mai multe din aceste centre au fost deschise in provincie, in orase cu o populatie de peste 100.000 de locuitori. Suprafata cumulata de spatiu comercial care va fi data in folosinta in 2008 va insemna aproape 700.000 de metri patrati", arata consultantii CBRE Eurisko. Printre proiectele a caror finalizare este programata pentru anul viitor se numara Sun Plaza sau AFI Cotroceni Park din Bucuresti, ERA Shopping Park Oradea sau Euromall Galati.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO