Eveniment

Ardaf are un nou director general

02.12.2004, 00:00 38



Compania de asigurari Ardaf are un nou director general de la 1 decembrie anul acesta: Horatiu Popa. Popa a fost pana ieri directorul reprezentantei Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor in Cluj. Presedintele executiv si al consiliului de administratie (CA) al companiei, Ovidiu Manastireanu, va ramane doar cu aceasta din urma functie, fiind numit in functia de consilier al presedintelui grupului Tender (din care face parte Ardaf), Ovidiu Tender. "Era nevoie sa intarim societatea", a explicat Manastireanu aceasta numire. Aceasta este a treia schimbare la varful companiei Ardaf in acest an. Dupa ce Steluta Racolta (acum la Asirom) si-a dat demisia in vara, a fost numita in functia de presedinte al CA Angela Toncescu, care nu a stat decat o scurta perioada in aceasta functie, urmata fiind de Ovidiu Manastireanu. Compania asteapta anul acesta afaceri de peste 40 milioane de euro, fata de 30 milioane de euro anul trecut. Pe primele sase luni din acest an, primele brute subscrise au crescut cu 58% in lei (42% in euro). Actionarul majoritar al companiei, grupul Tender mai este implicat in constructii, agricultura, industrie si petrol. Liderii a cinci dintre companiile de asigurari din top 10 au fost schimbati anul acesta, din diverse motive. Spre exemplu, la cele mai mari companii de pe piata cu actionariat roman, Asirom, Astra, Ardaf au alta conducere acum decat la inceputul anului. Lor li se adauga ING Asigurari si Unita.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO