Eveniment

Asocierea ACCIONA Ingenieria-BAICONS va stabili fezabilitatea reabilitării liniei Craiova-Caransebeş

Asocierea ACCIONA Ingenieria-BAICONS va stabili...

Autor: Anca Olteanu

31.01.2017, 16:19 375

„Obiectivul general al proiectului este modernizarea liniei ca linie dublă electrificată în sistem de alimentare de 25 kV, controlată de un sistem care să asigure cerinţele de interoperabilitate specificate în normele STI, creşterea vitezei de circulaţie la 120-160 km/h pentru trenurile de călători şi 100-120 km/h pentru trenurile de marfă, introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel II şi GSM-R), lucrări civile în staţii şi creşterea capacităţii de tranzit naţional şi internaţional”, anunţă CFR SA.

Compania Naţională de Căi Ferate precizează că sursa de finanţare este asigurată din fonduri nerambursabile CEF, în proporţie de 85% şi 15% fonduri de la bugetul de stat, iar valoarea totală estimată a contractului este de 41,92 milioane de lei (fără TVA).

Secţiunea de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, inclusă în programul de modernizare a tronsonului feroviar Arad – Timişoara – Caransebeş – Craiova – Calafat, este parte componentă a Coridorului Orient/Est-Mediteranean (IV – ramura sudică).

Finalizarea acestei proceduri asigură pregătirea pentru demararea, în toamna acestui an, a activităţilor de construcţie pe traseul Arad – Caransebeş – Craiova – Calafat, menţionează CFR SA.

Contractul de achiziţie publică urmează să fie semnat de ambele părţi (Compania Naţională de Cale Ferată CFR SA şi ofertantul câştigător) după finalizarea perioadei legale de contestaţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO