Eveniment

Basescu va castiga cat un programator senior

Basescu va castiga cat un programator senior
16.10.2007, 22:24 18

Presedintele Traian Basescu va avea anul viitor un salariu de baza lunar de 2.725 de euro, cu 33% mai mare decat in acest an, potrivit proiectului de buget pentru 2008. In mediul privat, un astfel de venit este corespunzator unei pozitii de programator senior care castiga intre 1.800 si 2.500 de euro net lunar. Cel mai bine platit demnitar ramane presedintele Curtii Constitutionale care va avea in 2008 un salariu de baza lunar de 3.433 de euro, cu 20% mai mult fata de 2007. Cea mai mare crestere salariala pentru categoria demnitarilor o va inregistra presedintele Consiliului Superior al Magistraturii care va castiga anul viitor 2.987 de euro lunar, cu 44% mai mult decat anul acesta. La polul opus se situeaza deputatii care vor beneficia de o majorare a salariului de baza de doar 10%, pana la 1.995 de euro. Senatorii vor castiga la fel ca si deputatii, diferenta constand in faptul ca salariul de baza (la care se mai pot adauga prime, sporuri sau alte indemnizatii) a fost majorat cu 32% pentru anul viitor. In ceea ce priveste venitul premierului, acesta va fi de 2.516 euro, cu 32% mai mult decat in acest an. Acelasi salariu de baza il vor avea si presedintele Senatului, al Camerei Deputatilor, al Curtii de Conturi si al Consiliului Concurentei. Proiectul bugetului pe 2008 a fost depus la Parlament, Birourile Permanente ale celor doua Camere stabilind ca acestea sa fie transmise senatorilor si deputatilor, sa fie dezbatute in comisiile de specialitate, iar din 27 noiembrie in plenul reunit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO