Eveniment

Bilanţul războiului din Ucraina: În urma atacurilor Rusiei au murit 137 de oameni şi s-au înregistrat peste 300 de răniţi

Bilanţul războiului din Ucraina: În urma atacurilor...

Autor: Mihai Draghici

25.02.2022, 03:06 27

Bilanţul atacurilor armatei ruse a ajuns la 137 de morţi şi peste 300 de răniţi în Ucraina, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski, în cursul nopţii de joi spre vineri.

"Astăzi, am pierdut 137 de eroi, cetăţenii noştri, militari şi civili. Alţi 316 ucraineni au fost răniţi în confruntări", a afirmat Volodimir Zelenski, prezentând bilanţul primei zile a invaziei militare ruse.

Autorităţile ucrainene au raportat sute de explozii provocate de armata rusă asupra obiectivelor militare şi de infrastructură. Membrii personalului de întreţinere de la complexul centralei nucleare dezafectate Cernobîl sunt "ţinuţi ostatici" de armata rusă, după ocuparea zonei, a declarat Alyona Şevţova, consilier al Forţelor Terestre ucrainene.

Casa Albă a cerut Rusiei să elibereze imediat personalul deţinut la Cernobîl. Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA, a exprimat preocupare că operaţiunile armatei ruse ar putea afecta eforturile de menţinere la nivel scăzut a radioactivităţii în zonă.

Conform serviciilor de informaţii militare din SUA, armata rusă vrea să atace masiv Kievul cu avioane, rachete şi forţe terestre. În prezent, au loc lupte între armata ucraineană şi trupele ruse la periferia nordică a capitalei Ucrainei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO