Eveniment

Bilanţul victimelor accidentului din judeţul Sibiu a crescut la 13 răniţi

Bilanţul victimelor accidentului din judeţul Sibiu a...

Autor: Mediafax

03.10.2016, 13:31 2326

Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bilanţul victimelor accidentului a crescut la 13 răniţi.

Conform sursei citate, în microbuzul de transport persoane se aflau zece pasageri, inclusiv un copil, în timp ce în autoturism erau trei persoane.

În urma impactului dintre microbuz şi autoturism treisprezece persoane au fost rănite.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, a declarat că accidentul s-a produs din cauza vitezei prea mari a microbuzului, al cărui şofer a frânat brusc pe carosabilul umed, a derapat şi a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit de maşină.

Unul dintre pasagerii microbuzului, Cătălin Bogdan Trifan, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că persoanele aflate în vehicul se întorceau de la muncă din Italia.

"Tocmai făcuse pauză (şoferul - n.r.). A urcat panta şi în vârf de pantă a fost blocaj. Viteza mare nu avea, că nu a avut timp în câţiva metri. Afară ploua, era umed pe jos. Omul a frânat să oprească maşina, a intrat în derapaj, a intrat pe contrasens şi ne-am izbit frontal. Eram toţi pasageri. Veneam de la muncă din Italia. De la noi din maşină nu e nimeni în stare critică, de la ceilalţi da", a spus Cătălin Bogdan Trifan.

Întrebat dacă, în opinia lui, şoferul era obosit, Cătălin Bogdan Trifan a spus că acesta oprise în vamă şi a dormit.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul între judeţele Sibiu şi Alba este îngreunat.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24