Eveniment

Boc a ajuns la mana bugetarilor. Ajustarea cheltuielilor depinde de bunavointa angajatilor

Boc a ajuns la mana bugetarilor. Ajustarea cheltuielilor depinde de bunavointa angajatilor

Cheltuielile cu personalul bugetar au explodat anul trecut, pana la 8,5% din PIB

31.08.2009, 19:02 57

Guvernul a decis ca trebuie reduse cheltuielile bugetare, insa nu a initiat niciun proiect legislativ prin care sa fie aplicate reducerile. A sugerat doar doua alternative, respectiv concediu fara plata sau program redus, lasand la latitudinea fiecarui ministru cum va reduce costurile. Totodata, nu a fost prezentat niciun plan de rezerva pentru reducerea cheltuielilor, in cazul in care angajatii din anumite sectoare nu vor fi de acord cu aceste alternative.

„Nu suntem de acord cu vacanta fara plata. Nu poate fi impusa o masura unitara pentru toate sectoarele economice, pentru ca lucrurile difera in functie de domeniu de activitate si minister", a declarat pentru ZF Bogdan Hossu, liderul confederatiei sindicale Cartel Alfa.

Presedintele Federatiei „Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, a declarat ca bugetarii vor da statul in judecata daca ii va obliga sa isi ia concediu fara plata, afirmand ca salariatii nu vor accepta de bunavoie sa isi ia zece zile libere fara sa fie platiti.

Un avocat care nu a dorit sa-i fie mentionat numele a spus ca strategia Guvernului este gresita din cel putin doua puncte de vedere. Pe de o parte, trimiterea in concediu fara plata inseamna 80 de ore nelucrate pentru fiecare bugetar, ore care trebuie recuperate ulterior si remunerate suplimentar. „Pe de alta parte, daca iti permiti sa nu recuperezi cele 10 zile de concediu fara plata prin ore suplimentare, inseamna ca ai excedent de personal in sistem si ca trebuie sa reduci din numarul angajatilor. Solutia Guvernului este una de compromis. Daca sistemul poate functiona 10 zile fara bugetari, inseamna ca avem prea multi angajati la stat si ca trebuie sa reducem numarul lor, nu numarul zilelor lucratoare", a precizat avocatul, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

Impunerea a zece zile de concediu fara plata pentru toti bugetarii poate fi obligatorie din punct de vedere juridic doar daca este stabilita printr-o lege adoptata de Parlament sau printr-o ordonanta a Guvernului, potrivit Constitutiei. „Impunerea a zece zile de concediu fara plata pentru toti bugetarii poate fi obligatorie din punct de vedere juridic doar daca este stabilita printr-o lege adoptata de Parlament sau printr-o ordonanta a Guvernului", potrivit fostului judecator constitutional Ioan Muraru.

„Concediul fara plata este un drept al salariatului la care poate apela pentru rezolvarea unor probleme personale. El se va efectua numai cu acordul sau la cererea salariatilor in cauza", a explicat Mariana Vaida, Payroll Manager la Business Intelligence Alliance (BIA), companie cu activitati de recrutare si payroll. Potrivit legislatiei muncii, salariatul are dreptul si posibilitatea de a solicita concediu fara plata.

„Pentru rezolvarea unor situatii personale, salariatii au dreptul la concedii fara plata. Durata concediului fara plata se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern", se arata in Codul muncii.

„In forma actuala, domnul ministru Pogea exprima doar dezideratul politic si economic al reducerii cheltuielilor bugetare cu o anumita suma. Legislatia ofera doar foarte putine posibilitati in acest sens (pentru acordarea concediului fara plata - n.r.), cu respectarea stricta a anumitor conditii. In plus, in afara regulilor generale (Codul muncii, Contractul Colectiv de Munca la nivel national - n.r.), trebuie analizate posibile norme derogatorii aplicabile acestor categorii de salariati", spune Vlad Neacsu, partner in cadrul casei de avocatura Popovici Nitu & Asociatii.

„Codul muncii nu prevede nicio diferenta intre concediile fara plata efectuate de salariatii unitatilor de stat sau private. Cu toate acestea, pentru personalul contractual din sectorul bugetar exista reglementari exprese in acest sens", spune Vaida.

In sistemul privat, primii care au apelat la masura concediului fara plata pentru reducerea cheltuielilor au fost bancile. Angajatii Bancpost sau ING au intrat sau urmeaza sa intre in concediu fara plata in acest an, pentru reducerea costurilor cu salariile cu mai bine de un milion de euro.

Pentru a-si produce efectele, o decizie de intrare in concediu fara plata sau de reducere a timpului de lucru trebuie luata cu cu cel putin 15 zile inainte de inceperea concediului fara plata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO