Eveniment

Britanicii şi-au votat parlamentarii sub un bombardament cu veşti ameninţătoare

Premierul britanic Theresa May în drum spre secţia de votare. Foto: Hepta

Premierul britanic Theresa May în drum spre secţia de votare. Foto: Hepta

Autor: Catalina Apostoiu

08.06.2017, 20:30 1552

În ziua alegerilor parlamentare şi cu două săptămâni înainte de lansarea negocierilor pentru Brexit, Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Eurpene, le-a făcut britanicilor un „cadou“: ţara lor a fost în primul trimestru codaşa Europei la creştere economică.

Britanicii s-au dus ieri la urme pentru a alege guvernul care se va ocupa de procesul de ieşire a Marii Britanii din UE sub un bombardament de veşti despre viitorul lor.

Potrivit unui sondaj realizat de Hitachi Capital, aproape o treime din companiile mici vor un nou guvern care să anuleze decizia de părăsire a UE, scrie Independent. Niciunul dintre partide nu a declarat că ar face acest pas.

Principalele dorinţe ale directorilor de companii mici şi mijlocii chestionaţi au vizat reducerea birocraţiei, cât şi a taxelor. O restrângere a reglementărilor s-a numărat printre cele mai mari trei dorinţe pentru fiecare sector.

Potrivit unui alt sondaj, una din patru companii de recrutare crede că ieşirea Marii Britanii din UE va avea un impact pozitiv asupra businessului său, scrie voice-online.co.uk.

Sondajul realizat de Advance relevă că deşi 55% dintre companiile ches­tionate se aşteaptă la un impact negativ al deciziei de ieşire din UE, o parte semnificativă dintre acestea anticipează un impuls din partea Brexitului.

În ceea ce priveşte impactul Brexitului asupra Uniunii Europene, Viscount Ridley, jurnalist britanic, a avertizat că UE se află în faţa unei „multitudini de riscuri“ şi aceasta nu va supravieţui în forma actuală pentru mult timp, potrivit Express, un ziar anti-UE. Acesta a admis însă că existenţa blocului ar putea fi prelungită de decizia Marii Britanii de a-l părăsi, arătând că UE s-ar putea coordona mai bine fără Marea Britanie, un membru „dificil“.

Ridley a adăugat că nu poate pre­vedea un scenariu în care Marea Britanie ar rămâne în cadrul Uniunii Europene.

Potrivit Wall Street Journal, mulţi investitori speră în victoria laburistului Jeremy Corbyn, pariind că aceasta ar însemna un Brexit mai puţin dur.

Mulţi investitori spun că Brexitul va avea un impact negativ asupra economiei britanice, ridicând obstacole în calea comerţului şi afectând importanta industrie financiară a ţării.

Poziţia mai dură a conservatorilor cu privire la Brexit îi face pe unii manageri de fonduri să susţină că investiţiile lor vor fi protejate pe termen mai lung de o victorie a lui Corbyn.

Economia Marii Britanii a crescut cu doar 0,2% în primul trimestru, faţă de cele trei luni anterioare. Spre comparaţie, cel mai mare avans a fost de 1,7% şi a fost înregistrat de România.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO