Eveniment

Bush: Sunt putin invidios pe cota unica

07.04.2008, 18:31 9

Presedintele SUA George W. Bush, un promotor al reducerii taxelor, l-a felicitat pe premierul Calin Popescu- Tariceanu pentru introducerea cotei unice de impozitare, adaugand ca este putin "invidios" si ca administratia din Washington isi propune sa introduca un sistem asemanator in Codul fiscal.
"Il felicit pe primul-ministru pentru cota de 16% si sunt un pic invidios. Noi avem tot un asemenea obiectiv in ceea ce priveste Codul nostru fiscal. A fost un lucru inteligent ca ati facut asta. Aceste tipuri de politici vor aduce romanilor un viitor stralucit", i-a spus Bush premierului Tariceanu la finalul discutiei de vineri de la Palatul Victoria. Guvernul a introdus cota unica de impozitare de la 1 ianuarie 2005, dupa preluarea mandatului de catre premierul Tariceanu.
De asemenea, presedintele american i-a spus premierului ca investitiile precum cea de la Automobile Craiova sunt un semn bun al dezvoltarii economiei. La randul sau, premierul roman a spus ca o investitie industriala americana importanta, precum cea planificata de Ford la Craiova, poate garanta mai eficient securitatea unei tari decat mijloacele militare.
"Acolo unde exista interese americane majore, America stie sa puna umarul", a spus Tariceanu la postul public de televiziune. Investitia Ford la Automobile Craiova va consolida parteneriatul strategic dintre Romania si SUA, a declarat premierul Tariceanu, care i-a spus presedintelui SUA George W. Bush ca Romania va fi mai bine protejata, avand interese americane in tara.
"I-am spus presedintelui Bush ca nutresc de multa vreme o ambitie, o speranta, un vis, o dorinta puternica si anume de a vedea o investitie industriala puternica in Romania care va fi elementul care va genera interesul nostru comun, interesele noastre comune si va consolida parteneriatul strategic intre SUA si Romania. E vorba de Ford, bineinteles, si vreau sa intelegeti ca avand interese comune, avand interese americane in Romania, eu ma simt mai bine protejat ca roman si, ca prim-ministru al tarii, simt ca Romania va fi mai bine protejata in viitor", a spus Tariceanu la finalul discutiei cu liderul american.
Compania americana Ford a preluat recent Automobile Craiova.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO