Eveniment

Carbid-Fox Tarnaveni isi reduce activitatea

25.05.2005, 19:34 24

Actiunile Carbid-Fox Tarnaveni, singurul producator de carbid din Romania, au scazut ieri la Bursa cu peste 10% dupa ce compania a anuntat diminuarea activitatii incepand cu data de 1 iunie pentru o perioada de 2-3 luni datorita stocurilor ridicate de produse finite. "In aceasta perioada vom inceta productia de carbid, continuand doar productia de var si carbid pentru desulfurare", a precizat Violeta Lup, sefa biroului actionariat a societatii. In prima parte a acestui an, societatea a fost afectata de cresterea substantiala a pretului la utilitati, carburanti si servicii, care a condus la o majorare a costurilor de productie, precum si de evolutia cursului valutar, care a redus veniturile obtinute din vanzari, in conditiile in care 65% din productie merge la export. In consecinta, pierderile societatii s-au ridicat in primul trimestru la 340.000 de euro, pe fondul scaderii cu circa 20% a cifrei de afaceri, pana la 5,3 mil. euro. "Pentru perioada urmatoare speram intr-o revigorare a preturilor pe piata externa, pentru a putea relua activitatea la parametri normali", a spus Violeta Lup. Actiunile Carbid-Fox au atins ieri un nivel minim de 950 lei/actiune. Pretul de inchidere a fost de 980 lei/actiune, in scadere cu 11,7% fata de sedinta precedenta. La acest pret, capitalizarea bursiera a societatii a coborat sub 3,5 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO