Eveniment

Cât de eficiente sunt sancţiunile împotriva Rusiei? După ce a trecut la economie de război, Putin reuşeşte să dubleze creşterea economică a ţării. Produsul intern brut este prognozat să crească cu 2,6% în acest an, mai mult decât dublu faţă de ritmul estimat de FMI

Cât de eficiente sunt sancţiunile împotriva Rusiei?...

Autor: Ştefan Stan

30.01.2024, 15:55 402

Economia Rusiei se va extinde mult mai rapid în acest an decât se preconiza anterior, potrivit FMI, deoarece cheltuielile militare ale preşedintelui Vladimir Putin se vor reflecta într-o creştere mai amplă, scrie FT. 

Produsul intern brut este prognozat să crească cu 2,6% în acest an, mai mult decât dublu faţă de ritmul preconizat de FMI încă din luna octombrie, şi uşor mai lent decât expansiunea de 3% estimată pentru 2023.

Îmbunătăţirea Rusiei, cu 1,5 puncte procentuale, este cea mai mare pentru orice economie prezentată într-o actualizare a World Economic Outlook a fondului, publicată marţi.

Cifrele vor ridica noi întrebări cu privire la eficienţa multiplelor runde de sancţiuni occidentale menite să diminueze veniturile fiscale recoltate de Kremlin pentru a-şi finanţa războiul din Ucraina.

Predicţia FMI conturează o imagine mai solidă a perspectivelor imediate ale economiei ruseşti decât chiar şi cele ale propriilor previziuni ale Kremlinului. Banca centrală conservatoare a Rusiei a prognozat în noiembrie anul trecut o creştere de doar 0,5-1,5% în 2024, în scădere de la 2,2-2,7% în 2023.

Ministerul economiei, mai optimist, a declarat că în 2023 creşterea ar putea ajunge la 3,5%, dar se aşteaptă la o creştere mai mică, de 2,3% în acest an.

Pierre-Olivier Gourinchas, economistul şef al FMI, a declarat că noile proiecţii rămân "oarecum preliminare", economiştii fondului încercând să valideze statisticile ruseşti.

"Cu siguranţă că economia rusă a mers mai bine decât ne aşteptam noi şi decât se aşteptau mulţi alţii", a declarat acesta într-un interviu pentru Financial Times.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO