Eveniment

CE intentioneaza sa imbunatateasca accesul la pensii private

24.01.2008, 18:09 17

Comisia Europeana (CE) intentioneaza sa adopte o directiva care sa imbunatateasca accesul la pensii private, in conditiile in care actualele scheme de pensii impiedica, potrivit unor studii, mobilitatea fortei de munca din Europa. Propunerea se refera la dreptul la pensie privata in cazul in care un angajat isi schimba slujba, fie in aceeasi tara, fie intr-un alt stat membru al UE, potrivit Parlamentului European. "Trebuie sa permitem angajatilor sa se miste liber prin UE, fara a pierde importante beneficii legate de pensii (...) Studiile arata clar nevoia unei directive eficiente pentru a reduce obstacolele care impiedica mobilitatea, fara a ingreuna insa munca celor care acorda pensii", a declarat comisarul european pentru munca, afaceri sociale si egalitate de sanse Vladimir Spidla. Primul studiu invocat, realizat de Hewitt Associates, a analizat regulile care guverneaza schemele de pensii private in marile organizatii din noua tari din UE. Rezultatele studiului arata ca multe scheme de pensii nu impun nicio perioada in care angajatul sa fie activ la fondul de pensii. Totusi, rezultatele studiului arata ca 32% din sistemele cu beneficii definite cer angajatilor sa contribuie la o schema de pensie peste doi ani inainte ca acestia sa poata primi suma cuvenita. Studiul arata ca un sfert din aceste scheme cu beneficii definite nu ofera nicio reevaluare a acestora cand angajatul isi schimba slujba sau cand nu mai cotizeaza o perioada la fond. De fapt, aceste drepturi sunt inghetate pana la pensie. Al doilea studiu, condus de cercetatori de la Higher Institute for Labour Studies (K.U. Leuven), este o ancheta a datelor Eurobarometrului privind timpul petrecut de oameni intr-un post pana cand isi schimba slujba si duratele carierelor angajatilor din UE. Studiul arata ca, in medie, aproape 40% din angajati isi schimba slujba in primii cinci ani si deci sunt potential dezavantajati de perioadele lungi de investitii obligatorii in fondurile de pensii private.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO