Eveniment

Ce va semna Ponta la CEC? Demiterea lui Gheţea sau modificarea structurii de conducere?

Ce va semna Ponta la CEC? Demiterea lui Gheţea sau...

Autor: Cristian Hostiuc

23.02.2014, 20:08 1577

Luni, ministrul interimar al Finanţelor, premierul Victor Ponta ar trebui să decidă care este situaţia conducerii CEC, având în vedere că săptămâna trecută a anunţat că va semna decizia de eliberare a lui Radu Gheţea din funcţia de şef al CEC-ului, un obstacol de care tot încearcă să scape odată cu izbuctinirea scandalului „Nana“, în care banca statului a finanţat fata preşedintelui Băsescu să cumpere un teren agricol.

Ponta a spus că Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Finanţelor a iniţiat procedurile de schimbare a lui Gheţea, „dar nu a mai apucat să semneze ordinul“. Deşi actuala putere încearcă să-l schimbe pe Gheţea de aproape un an, lucrurile sunt mai complicate. Nici Florin Georgescu, ministrul de Finanţe în perioada mai 2012-decembrie 2012, nici Chiţoiu nu au vrut să-şi pună semnătura pe demitere întrucât ar fi trebuit să i se plătească lui Gheţea salariul până la finalul mandatului, în mai 2015, ceea ce ar fi însemnat jumătate de milion de euro, în condiţiile în care preşedintele CEC are un salariu de aproape 25.000 de euro pe lună. Conform unei surse din Finanţe ordinul despre care a vorbit Ponta se referă mai degrabă la schimbarea de organizare a CEC în care se trece la un sistem dualist de conducere, Consiliul de Supraveghere- organism neexecutiv format din şapte membri şi un directorat- conducere executivă care să includă cinci membri.

Odată ce se introduce acest lucru, Ministerul Finanţelor, în calitate de acţionar majoritar trebuie să nominalizeze persoanele care să ocupe aceste funcţii, iar acestea trebuie să-şi introducă dosarul la BNR pentru aprobare. Până când cei propuşi să ocupe o funcţie fie în Consiliul de Supraveghere, fie în directorat nu obţin aprobarea BNR, un lucru care va fi destul de dificil, având în vedere modul cum se uită acum BNR-ul la CV-urile celor propuşi să ocupe funcţii în sistemul bancar, este puţin probabil să se schimbe ceva cu  actuala structură de conducere a CEC. Asta dacă nu Ministerul Finanţelor decide să plătească salariile compensatorii şi să-i revoce pe cei din conducerea CEC.

CEC este a cincea bancă din România, cu depozite importante atrase de la populaţie şi cu plasarea resurselor mai mult în titluri de stat decât în credite. Radu Gheţea conduce CEC din 2007, el fiind numit atunci de către ministrul finanţelor de la acea vreme, Varujan Vosganian. De-a lungul anilor au fost încercări pentru schimbarea lui Gheţea din partea structurilor politice care au preluat puterea „ PDL în 2008 şi PSD în 2012, dar s-au izbit de BNR sau de faptul că n-au avut nume importante, cu experienţă bancară care să treacă de interviul de la BNR. De altfel şi acum premierul Ponta are dificultăţi în a găsi nume atât pentru consiliul de supraveghere, cât şi pentru directorat care să nu fie respinse de Direcţia de Supraveghere din BNR.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO