Eveniment

Ce vrea de fapt strada? Este întrunită masa critică pentru demiterea Guvernului şi alegeri anticipate?

Protestele încep să afecteze businessul

Protestele au continuat ieri pentru a zecea zi consecutiv, deşi au fost de amploare mai redusă

Autor: Iulian Anghel, Cristina Rosca

23.01.2012, 00:02 267

Parlamentul se reuneşte astăzi în sesiune extraordinară pentru a analiza situaţia din ţară, în vreme ce premierul Emil Boc a admis, pentru prima dată, că în România ar putea fi organizate alegeri anticipate.

Protestele împotriva Guvernului au continuat ieri pentru a zecea zi consecutiv, deşi au fost de amploare mai redusă. Dialogul de care vorbeşte clasa politică s-a dovedit, până în prezent, un exerciţiu retoric, iar puterea şi opoziţia au continuat să se acuze reciproc.

De aceea, dialogul trebuie extins la nivelul societăţii - profesori, economişti, sociologi - pentru că trebuie definit clar ce trebuie schimbat şi unde. Sunt întrebări la care trebuie răspuns: ce vrea strada, ce ieşire există, ce trebuie făcut pentru a recâştiga încrederea oamenilor.

Preşedintele Traian Băsescu continuă să tacă, în vreme ce în PDL se extinde nemulţumirea faţă de întorsătura pe care au luat-o lucrurile, întrucât cel mai afectat pe plan politic este acest partid.

În aceeaşi vreme, alţi lideri ai PDL precum Theodor Stolojan susţin că oamenii trebuie să fie calmi pentru că măsurile pe care Guvernul le-a luat se vor reflecta "curând" în nivelul de trai.

Protestele încep să afecteze businessul

Mişcările de protest încep să se vadă la nivelul businessului. Răzvan Diraţian, directorul comercial al Avon pentru România şi Republica Moldova, spune că încă din prima zi de proteste vânzările companiei pe care o conduce au intrat pe o pantă descendentă.

El este primul manager român care arată impactul pe care aceste proteste îl au şi îl pot avea asupra consumului. Deşi mai mulţi manageri şi-au exprimat opinia despre protestele care durează de mai bine de o săptămână în Bucureşti şi în ţară, Răzvan Diraţian este primul care explică cum se reflectă acestea în consum.

"Încă de vineri s-a văzut o scădere a comenzilor în cazul nostru. Avon are un sistem care ne permite să analizăm situaţia zilnică a vânzărilor şi din momentul în care au izbucnit protestele acestea au fost afectate. Acest lucru se datorează faptului că nivelul de încredere al populaţiei în economie scade, iar lucrurile sunt privite pesimist."

El mai spune că românii renunţă la achiziţia de bunuri care nu sunt de strictă necesitate, pentru că există temeri cu privire la viitor.

"Pe termen lung situaţia se poate înrăutăţi. Dacă protestele continuă, oamenii pot decide să consume tot mai puţin şi să ţină banii pentru zile negre, pentru că ei au înţeles că nu pot consuma decât ce îşi pot permite", mai spune Diraţian, care conduce Avon România, cea mai mare companie de cosmetice comercializate prin intermediul vânzărilor directe, cu afaceri de 114 mil. euro în 2010. El adaugă însă că situaţia României este mult mai stabilă decât cea a Greciei.

  • Citiţi în ziarul de mâine ce spune directorul comercial al Avon

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO