Eveniment

CFR Calatori va cumpara 90 de vagoane noi cu 60,5 mil. euro

07.04.2008, 18:28 54

Operatorul de transport feroviar CFR Calatori va achizitiona 90 de vagoane noi de viteza si va moderniza alte 113 unitati, etajate, cu o vechime de peste 20 de ani, contracte estimate la o valoare totala de circa 536 mil. lei (144 mil. euro).
"Vom cumpara 90 de vagoane noi, la standarde occidentale. Procedurile de achizitie se vor realiza printr-o licitatie deschisa, urmata de incheierea unui acord cadru cu un singur operator economic, pe o perioada de trei ani", a declarat seful Directiei Achizitii din CFR Calatori, Leon Barbulescu.
Contractul este estimat la o valoare de 223,72 mil. lei (60,5 mil. euro), inclusiv TVA, termenul limita pentru depunerea ofertelor fiind 29 mai 2008.
In ceea ce priveste modernizarea celor 113 vagoane de calatori etajate, Barbulescu a mentionat ca acestea au fost achizitionate in anul 1980, fiind in prezent in circulatie. Contractul pentru modernizarea unitatilor etajate este estimat la circa 313 mil. lei, inclusiv TVA (84,6 mil. euro). Termenul limita pentru depunerea ofertelor este 27 mai.
"Ambele licitatii vor fi organizate prin intermediul Bursei Romane de Marfuri, iar finantarea contractelor va fi asigurata din fonduri bugetare", a mai spus Barbulescu.
Criteriul de atribuire la ambele licitatii este oferta cu cel mai mic pret. Parcul CFR Calatori numara 3.500 de vagoane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO