Eveniment

Ciorbă reîncălzită: cel mai aşteptat discurs al preşedintelui nu a adus decât aceleaşi interminabile consideraţii despre reforma statului

Ciorbă reîncălzită: cel mai aşteptat discurs al preşedintelui nu a adus decât aceleaşi interminabile consideraţii despre reforma statului

Autor: Iulian Anghel

25.01.2012, 20:27 1741

Discursul preşedintelui Traian Băsescu de aseară (după aproape două săptămâni de tăcere asurzitoare), în care era aşteptat ca el să-şi precizeze poziţiile faţă de protestele din ţară, nu a fost decât un lung şir de consideraţii despre situaţia internaţională şi de justificări ale măsurilor luate de Guvern.

Cele mai multe dintre opiniile preşedintelui fuseseră prezentate şi cu alte ocazii. "Îi înţeleg pe români, eforturile lor au scos ţara din recesiune." Ne trebuie multă solidaritate, a spus şeful statului, pentru că nu putem ieşi individual din criză, ci odată cu ţara. Preşedintele a mai spus că nu se gândeşte la demisie şi nu a dat niciun răspuns în legătură cu soarta Guvernului - o demisie a premierului sau o remaniere. El nu a mai atacat însă opoziţia, discursul său fiind împăciuitor.

Alegerile locale vor fi organizate în iunie, iar cele generale în toamnă, după ce Curtea Constituţională a dat ieri o decizie de neconstituţionalitate pentru comasarea alegerilor decisă de Guvern prin angajarea răspunderii în decembrie trecut - una dintre cele mai contestate acte normative emise de Guvernul Boc.

Curtea a admis sesizarea de neconstituţionalitate depusă de USL, decizie care a scos Guvernul din şedinţa obişnuită şi l-a trimis într-o alta în care să analizeze implicaţiile hotărârii judecătorilor Curţii. Aceştia nu au motivat ieri decizia, dar implicaţiile ei sunt clare. Guvernul va avea de explicat acum de ce nu a abandonat o idee atât de contestată şi care s-a dovedit a fi greşită.

În bună măsură, decizia Guvernului lăsase impresia că el urmăreşte, alături de partidul de guvernământ, PDL, să-şi maximizeze şansele în alegeri, lucru care a tensionat până la paroxism relaţia cu opoziţia.

Aceeaşi opoziţie a avut ieri un motiv în plus să ceară demisia Guvernului şi instalarea unui Cabinet de tehnocraţi care să gestioneze treburile curente şi să se ocupe de organizarea alegerilor.

"Guvernul Boc trebuie să demisioneze astăzi, ţinând cont că şi-a angajat răspunderea pe o lege nedemocratică şi declarată neconstituţională. Este o înfrângere catastrofală pentru Guvernul Boc, care trebuie să plece astăzi", a comentat liderul PSD, Victor Ponta.

Guvernul a anunţat, prin vocea premierului Emil Boc, că va respecta decizia Curţii Constituţionale în cazul alegerilor. Dar declaraţia aceasta nu are nicio însemnătate, de vreme ce deciziile Curţii sunt executorii, fără posibilitate de a fi contestate.

În ultimele zile, Guvernul şi preşedintele Traian Băsescu au făcut paşi înapoi în urma protestelor de stradă. Raed Arafat a fost repus în funcţia de subsecretar la Sănătate, legea contestată a sănătăţii a fost retrasă, iar ministrul de externe Teodor Baconschi, care îi jignise pe protestatari, a fost demis. Decizia Curţii Constituţionale este ultima înfrângere a Guvernului şi cea mai importantă. Emil Boc a susţinut că a comasat alegerile pentru a face economii în criză, dar iată că argumentul său nu a fost reţinut de judecătorii constituţionalişti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO