Eveniment

Fum şi panică la staţia de metrou Piaţa Romană. Pompierii intervin cu opt autospeciale pentru a acorda primul ajutor

Fum şi panică la staţia de metrou Piaţa Romană....

Autor: Petriana Condrut

12.04.2016, 15:55 16773

Circulaţia este oprită, la ora transmiterii ştirii, pe magistrala Berceni-Pipera, din cauza unor degajări mari de fum pe tunel, în staţia Piaţa Romană, mai multe echipaje de pompieri intervenind iar o persoană având nevoie de îngrijiri medicale, au declarat reprezentanţii Metrorex pentru MEDIAFAX.

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce iniţial reprezentanţii Metrorex au declarat, pentru MEDIAFAX, că o victimă intoxicată cu fum a fost transportată la Spitalul Floreasca din Capitală. A doua victimă este o femeie în vârstă de 21 de ani care a fost expusă la fum în staţia de metrou.

Reprezentanţii Metrorex susţin că ar fi vorba de o defecţiune la un panou electric, care a dus la degajarea unui fum gros în staţia de metrou Piaţa Romană. Potrivit sursei citate, pompierii au intervenit cu opt autospeciale, dintre care şase de stingere şi două de descarcerare. La faţa locului s-au deplasat şi şase ambulanţe SMURD.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a cerut restricţionarea temporară a circulaţiei metroului în staţia Piaţa Romană, pe ambele sensuri.

Citiţi mai jos comunicatul transmis de Metrorex:

Astăzi, 12 aprilie 2016, la ora 15:30, în metrou, în staţia Piaţa Romană, s-a produs o defecţiune la un panou electric din staţie care a determinat o degajare de fum. Echipe Metrorex au intervenit imediat pentru remedierea defectului. Preventiv au fost solicitate echipaje ISU pentru intervenţie.

Circulaţia cu călători a trenurilor de metrou pe distanţa Piaţa Victoriei 1 şi Universitate se desfăşoară fără oprire în staţia Piaţa Romană, în staţie nefiind permis accesul călătorilor.

Oprirea normală a trenurilor în staţia de metrou Piaţa Romană, cât şi accesul călătorilor vor fi reluate în condiţii normale în 30 minute.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO