Eveniment

CNADNR plateste 50 mil. euro pentru a treia banda pe tronsonul Moara Vlasiei - Ploiesti

CNADNR plateste 50 mil. euro pentru a treia banda pe tronsonul Moara Vlasiei - Ploiesti

Costel Casuneanu, actionarul PA&CO International

21.06.2009, 19:06 34

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri (CNADNR) a decis sa schimbe solutia tehnica la Autostrada Bucuresti-Ploiesti, de la doua la trei benzi pe sens, pe tronsonul doi, respectiv Moara Vlasiei-Ploiesti. Potrivit estimarilor valoarea noilor lucrari se ridica la aproximativ 197 mil. lei, cost fara TVA, respectiv 50 mil. euro.

Contractul initial, care prevedea doua benzi pe sens, a fost atribuit in 2007 consortiului de firme PA&CO International, UMB Spedition, Euroconstruct Trading '98 si Com-Axa, companii asociate „regilor asfaltului" Costel Casuneanu, Dorinel Umbrarescu si Dan Besciu. Valoarea contractului se ridica la aproximativ 238 mil. euro.
CNADNR va trebui sa organizeze insa la sfarsitul lunii iulie o licitatie pentru proiectarea si executarea lucrarilor de largire la trei benzi pe sens, iar procedura de atribuire a contractului va fi negocierea. Propunerea tehnica din contract va avea o pondere de 60%, iar cea financiara de 40%, in timp ce finantarea lucrarilor va fi asigurata de la bugetul de stat.
Potrivit reprezentantilor Ministerului Transporturilor, este posibil ca lucrarile de extindere la trei benzi pe sens sa fie atribuite aceluiasi consortiu de firme, precum si unui alt constructor care indeplineste conditiile de participare la licitatie.
„In niciun caz nu este vorba despre un act aditional la contractul deja existent cu concernul format din cele patru firme. Este o achizitie de lucrari publice, desfasurata prin negociere, la care pot participa mai multi constructori, dar si companiile care se ocupa in prezent de lucrarile pentru cele doua benzi", a declarat Adrian Ionescu, directorul Directiei de infrastructura rutiera si concesiuni din cadrul Ministerului Transporturilor.
In practica insa nu se intalneste des situatia in care un alt constructor sa lucreze la extinderea cu o banda a unei autostrazi, pe organizarea de santier deja existenta. Este foarte probabil astfel ca si lucrarile de extindere cu inca o banda a tronsonului in cauza sa fie atribuite asocierii dintre firmele sus mentionate.
Durata de executie a lucrarilor va fi negociata, iar termenul pentru predarea proiectului tehnic si a detaliilor de executie este de 60 de zile. Pentru a participa la licitatie, investitorii trebuie sa depuna o garantie de 3,9 mil. lei, sa fi avut o cifra de afaceri medie in ultimii trei ani de minim 330 mil. lei, precum si sa fi executat in ultimii cinci ani un tronson de autostrada sau drum national cu o lungime de cel putin 7,5 km.
Initial si primul tronson, intre Bucuresti si Moara Vlasiei, a fost proiectat la doua benzi pe sens, proiectul fiind ulterior modificat la trei benzi de catre fostul ministru al transporturilor Ludovic Orban.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO