Eveniment

CNAS: Peste 8 mil. carduri de sănătate au fost activate în două luni

Foto: Octav Ganea

Foto: Octav Ganea

Autor: Mediafax

22.07.2015, 00:00 153

Peste 8 milioane de carduri de sănătate au fost activate în sistem în două luni, fiind validate cu cardul în medie 7,8 milioane de servicii medicale lunar, a declarat Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

"Până la această dată au fost activate în sistem 8.200.000 milioane de carduri şi au rămas de distribuit, la nivel naţional, aproximativ 300.000 de carduri de sănătate. Între aceste carduri se află şi cele ale asiguraţilor plecaţi la muncă în străinătate, care probabil că le vor solicita în perioada concediilor pe care le vor petrece în ţară", a declarat ieri Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al CNAS.

În Bucureşti, ar mai fi de distribuit 75.000 de carduri de sănătate. Aproximativ 14.000 dintre ele se află la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), posesorii lor primind SMS să vină să şi le ridice, a mai spus Tănase.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO