Eveniment

Cod portocaliu de averse în 10 judeţe

Cod portocaliu de averse în 10 judeţe

Autor: Petru Mazilu

03.06.2023, 10:18 158

Meteorologii avertizează că sâmbătă vor fi ploi torenţiale în 10 judeţe ale României. Ei au emis un cod portocaliu de averse. De asemenea, a fost instituit cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe zone din centrul şi sudul ţării.

Codul portocaliu este valabil sâmbătă, în intervalul orar 12.00 – 22.00. Vor fi afectate judeţele Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt şi zonele de munte din judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Dâmboviţa şi Prahova

Specialiştii averizează că vor fi averse torenţiale.

„Local cantităţile de apă vor fi de 40...50 l/mp şi izolat de peste 70...80 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore)”, au explicat meteorologii.

Codul galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată va fi valabil până duminică la ora 6.00.

„În intervalul menţionat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi posibil vijelii în Oltenia, sudul Banatului,
vestul şi nord-vestul Munteniei, Dobrogea şi în vestul şi sud-vestul Transilvaniei. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp. Pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică (3/4 iunie) aria acestor fenomene se va restrânge spre sud-vestul teritoriului”, au anunţat meteorologii.

Astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse şi în celelalte regiuni, iar în Moldova şi în jumătatea estică a Munteniei temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50...60 km/h, au precizat meteorologii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO