Eveniment

Comerţ cu articole pirotehnice periculoase. Peste 10 tone de petarde, confiscate

Comerţ cu articole pirotehnice periculoase. Peste 10...

Autor: Andreea Tobias

03.12.2022, 11:50 115

Descinderile din ultimele zile ale poliţiştilor din ţară s-au soldat cu o captură de peste 19 tone de petarde, în valoare de peste 1,5 milioane lei. Cea mai mare captură a fost în Suceava. Cele 17 amenzi date până acum depăşesc 25.000 lei.

În cadrul acţiunii numite „foc de artificii 2022-2023”, poliţiştii au verificat, în perioada 21 noiembrie – 1 decembrie, 276 de complexe, pieţe şi alte obiective şi au făcut 19 percheziţii. De asemenea, au fost controlate 122 de persoane fizice şi juridice autorizate, iar 98 de persoane fizice şi juridice neautorizate au fost identificate.

Totodată, au fost constatate 103 infracţiuni, ce sunt cercetate în 83 de dosare penale, de comiterea cărora sunt bănuite 101 persoane.

Au dat 17 amenzi în valoare de 25.500 de lei şi au confiscat 19.267 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 şi P1, în valoare de 1.593.340 de lei.

În perioada 29-30 noiembrie, poliţiştii din Suceava au făcut 5 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost descoperite 8.178 de kilograme de articole pirotehnice, deţinute fără drept, în valoare de aproximativ 500.000 de lei şi 110.140 de bucăţi de ţigarete. Se fac cercetări pentru operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi contrabandă. Faţă de cele două persoane bănuite a fost pusă în mişcare acţiunea penală, fiind dispusă măsura preventivă a reţinerii, în prezent acestea aflându-se sub control judiciar.

De asemenea, pe 30 noiembrie, poliţiştii din Vaslui au pus în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui. În urma percheziţiilor, au fost descoperite 200 de kilograme de articole pirotehnice, deţinute fără drept, în valoare de aproximativ 9.000 de lei. În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice, destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

În Bucureşti, pe 29 noiembrie, a fpst prinsă o persoană care vindea din autoturism articole pirotehnice, nedestinate publicului larg. Astfel, au fost descoperite 350 de kilograme de articole pirotehnice, care au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, informează IGPR. Şi în acest caz s-a deschis dosar penal pentru operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO