Eveniment

Comisia Europeana cere verificari suplimentare pentru platile SAPARD

13.08.2008, 19:18 17

Comisia Europeana a recomandat autoritatilor romane sa suplimenteze verificarile realizate inainte de acordarea de plati din fonduri SAPARD, astfel ca intervalul dintre depunerea cererii de plata si primirea banilor sa creasca. Solicitarea a venit in urma misiunii de audit a Comisiei din perioada 3-13 iunie. "Recomandarea a fost inasprirea controlului financiar, ceea ce inseamna ca agentia va face niste verificari in plus. Noile verificari nu se aplica retroactiv, ci pentru cererile de plata care sunt deja in sistem si cele care vor fi depuse de acum incolo. In functie de tipul de investitie, vor exista check-list-uri in plus fata de cele existente. Recomandarile au venit pentru a evita riscul de a face plati incorecte din fonduri UE", a declarat directorul general al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), Laszlo Klarik. Aplicarea masurilor recomandate ar putea duce la cresterea timpului necesar pentru procesarea unei cereri de plata, adica a intervalului dintre depunerea solicitarii de catre beneficiar si primirea banilor. "Sistemul va fi un pic mai birocratic. Procesarea unei cereri de plata dura in medie 60-90 de zile, dar prin suplimentarea angajatilor si simplificarea procedurilor am reusit sa ajungem la o medie de 30-35 de zile. Acum probabil va creste si va dura in medie 40-45 de zile", a spus directorul agentiei care gestioneaza fondurile SAPARD.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO