Eveniment

Compania de drumuri l-a suspendat din funcţie pe directorul care a trecut în caietul de licitaţii un autoturism de 30.000 de euro

Foto: Agerpres

Autor: Andreea Neferu

01.10.2012, 20:51 582

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că l-a suspendat din funcţie şi îl cercetează disciplinar pe directorul direcţiei de concesiuni din cadrul instituţiei, Narcis Neaga, după ce în documentaţia de selectare a consultantului pentru autostrada Comarnic-Braşov au apărut cerinţe precum un autoturism nou de 25-30.000 de euro şi 30-40.000 de euro pentru instruirea angajaţilor companiei de drumuri în ţară sau în străinătate.

“Conducererea CNADNR a dispus cercetarea disciplinară a domnului Narcis Neaga, director Direcţia Concesiunie. Pe perioada cercetării disciplinare s-a dispus suspendarea din funcţie a domnului Narcis Neaga, urmând ca măsurile să fie luate în urma raportului emis de comisia de disciplină”, potrivit companiei de drumuri.

Gândul a scris vineri că printre cerinţele pe care va trebui să le îndeplinească firma de consultanţă care va câştiga licitaţia pentru reactualizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Comarnic-Braşov (58 km) figurează un autoturism nou cu o valoare între 25.000 euro şi 30.000 de euro şi o sumă între 30.000 euro şi 40.000 euro pentru "sesiuni de instruire oficială în ţară/străinătate" a unor angajaţi ai CNADNR. Condiţiile menţionate au fost introduse de CNADNR la începutul lunii septembrie în caietul de sarcini, modificând astfel documentaţia de licitaţie lansată în luna mai.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO