Eveniment

Companiile imobiliare au redus aproape la jumătate banii aduşi în firmele deţinute în România

Companiile imobiliare au redus aproape la jumătate banii aduşi în firmele deţinute în România

În 2011 capitalul adus în imobiliare fusese deja de trei ori mai mic decât în 2010. Foto Shutterstock

Autor: Cristina Cuncea

01.08.2012, 00:05 254

Investitorii imobiliari străini au adus în primele şase luni 86 de milioane de euro la capitalul firmelor pe care le deţin în România, puţin peste jumătate din suma infuzată în perioada similară a anului trecut, de 150 de milioane de euro, potrivit datelor ONRC.

Cea mai mare sub­scriere a fost realizată de divizia imobiliară a grupului francez Au­chan, Immo­chan Imo­biliare, care a adus peste 11,4 milioane de euro la capitalul firmei din România.

Spre comparaţie, anul trecut cea mai mare majorare de c­a­pital a fost de 46,2 mi­lioane de euro, res­pectiv jumătate din sub­scrierile totale reali­zate de investitorii imobiliari în primele şase luni din acest an.

Sumele subscrise sunt în majoritate doar de ordinul câtorva milioane de euro, iar firmele aparţin unor investitori mici, cu câteva excepţii.

Astfel, printre investitorii impor­tanţi care au adus bani entităţilor deţinute în România se numără fondul german DEGI, care a majorat capitalul uneia dintre firmele pe care le contro­lează în România (DEGI PGV Tower din Bucureşti) cu 1,8 milioane de euro, Multi Development din Olanda, cu un aport de 1,1 milioane de euro, şi Gran Via din Spania, cu 2,9 milioane de euro.

Alt investitor important este Area 10 Eastern World din Spania, cu o subscriere în valoare de 2,9 milioane de euro.

Şi investitorii români au adus bani la companiile imobiliare, capitalul Domus Stil, aparţinând fraţilor Negoiţă, fiind majorat cu 2,1 milioane de euro.

Alţi investitori imo­biliari activi pe piaţa românească în primele şase luni au fost firma Royal Land, care a investit în două tranşe câte 7 milioane de euro, firma Ideal Rezidenţial (înregistrată în Cipru), care a adus la capitalul firmei deţinute în Ilfov peste 5 milioane de euro şi Mageta Rezi­denţial din Spania, cu trei infuzii totalizând 7,2 milioane de euro. De asemenea, fondul britanic Tri Investments a alocat 1,67 milioane de euro firmei Tri Invest ERPF.

În acest an a continuat, astfel, trendul descrescător al investiţiilor realizate de companiile imobiliare în România din ultimii doi ani. Anul trecut, capitalul adus de investitorii imobiliari la firmele locale s-a diminuat de circa trei ori faţă de 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO