Eveniment

Complexul Energetic Hunedoara a intrat din nou în insolvenţă

Complexul Energetic Hunedoara a intrat din nou în...

Autor: Ramona Rosulescu, Firuta Flutur

23.06.2016, 14:17 593

Complexul Energetic Hunedoara, societate cu capital de stat aflată în portofoliul Ministerului Energiei, a intrat, joi, din nou în insolvenţă.

”S-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

Dosarul insolvenţei CEH a fost rejudecat de acelaşi magistrat, judecătorul Ioan Drăgan, care joi a renumit ca administrator judiciar al societăţii energetice hunedorene Casa de Insolvenţă GMC Craiova, în detrimentul Euro Insol, propunerea complexului.

”Este o hotorâre monstruoasă pentru Hunedoara, cu efecte ireparabile. Păcatul lui Drăgan (judecătorul Ioan Drăgan-n.r.) să fie şi a celor care au girat o astfel de decizie”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Remus Borza, preşedintele Euro Insol, casă de insolvenţă care recent a scos Hidroelectrica din insolvenţă.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al CEH, cel care a deţinut în perioada ianuarie-mai funcţia de administrator special al societăţii, Dan Agrişan, susţine că decizia instanţei ”era de aşteptat”.

”Înţeleg că este numit din nou administrator judiciar GMC Craiova. Era cumva de aşteptat având în vedere că era vorba de acelaşi judecător şi de aceeaşi speţă. O să aşteptăm să vedem cum este motivată sentinţa. Deocamdată urmează să ia primele decizii adminsitratorul judiciar şi să fie convocată o AGA pentru numirea unui administrator special”, a declarat,joi, pentru MEDIAFAX, Dan Agrişan.

Agrişan susţine că ministerul nu l-a recuzat pe Ioan Drăgan pentru a nu prelungi decizia de intrare în insolvenţă a CEH.

”Din punctul meu de vedere era destul de evident că va fi respinsă orice cerere de recuzare, lucru care s-a şi întâmplat de altfel. A mai fost o cerere de recuzare respinsă, pe alt temei. Având în vedere că a fost trimis spre rejudecare dosarul la acelaşi complet de judecată, am estimat că erau şanse foarte mici să fie acceptată o cerere de recuzare pe motivul acesta al faptului că el rejudecă aceeaşi cauză, când aceeaşi cauză i-a fost trimisă. Juridic, pe motivul acesta, mi se pare că o cerere de recuzare nu putea să stea în picioare. Sigur că ar fi putut să pună pe altcineva să judece, dar e perfect ceea ce a făcut Tribunalul Hunedoara. Eu personal aş fi preferat să fie un alt judecător. O cerere de recuzare ar fi prelungit foarte mult procesul şi era esenţial să reintre în insolvenţă ”, a mai spus Dan Agrişan.

Potrivit sursei citate, societatea ar putea să continue ativitatea în forma actuală (fără insolvenţă-n.r.) o anumită perioadă de timp, dar creditorii şi furnizorii alteptau o decizie a tribunalului, aceştia nemaidorind să furnizeze niciun fel de material decât cu banii jos.

Preşedintele CA al CEH a mai spus, pentru MEDIAFAX, că ”este o situaţie destul de ciudată” şi că în opinia sa această situaţie reprezintă ”o problemă judecătorească”.

”Trebuie făcută o actualizare a situaţiei. GMC este administrator judiciar, nu am nicio problemă cu dumnealor, dar este o situaţie inedită şi pentru ei şi pentru oricine altcineva ca administratorul să se pronunţe pe cauzele insolvenţei, să facă o analiză a situaţiei premergătoare insolvenţei, în condiţiile în care ei au fost administratori judiciari înainte. Mi se pare o problemă judecătorească modul în care s-a desfăşurat procesul”, a completat Dan Agrişan.

Cu o decizie de intrare în insolvenţă, cei de la CEH pot cere acum lămuriri Curţii de Apel Alba Iulia cu privire la actele şi deciziile luate la CEH pe perioada insolvenţei – ianuarie- mai 2016.

”Acum că avem această decizie, putem – am evitat să facem acest lucru până acum tot din acelaşi motiv, ca să nu se prelungească pronunţarea intrărării în insolvenţă- face o cerere la Curtea de Apel Alba Iulia pentru a lămuri dispozitivul hotărârii prin care anulau şi retrimiteau spre rejudecare. Putem acum să ne lămurească ce se întâmplă cu actele luate de administratorul special şi administratorul judiciar concret în condiţiile în care ei au stat pur şi simplu nimic şi au aşteptat să treacă patru luni să se hotărască să iasă din insolvenţă. În hotărârea dată, Curtea de Apel Alba Iulia nu a specificat nimic cu privire la acest aspect şi vaă asigur că din punct de vedere lucrurile nu stau atâ de simplu şi de alb şi negru. Cineva trebuie să îşi asume”, a încheiat Agrişan.

CEH a intrat în insolvenţă în data de 7 ianuarie 2016, în baza sentinţei date de Tribunalul Hunedoara prin judecătorul sindic Ioan Drăgan. Acelaşi judecător a numit atunci administrator judiciar Casa de Insolvenţă GMC Craiova, propusă de unul dintre creditorii CEH, repsectiv UPSROM Petroşani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO