Eveniment

Cresterea deficitului extern a incetinit in noiembrie, pana la un ritm de 24%

Cresterea deficitului extern a incetinit in noiembrie, pana la un ritm de 24%

Click pentru imaginea marita

19.01.2007, 19:39 11

Deficitul de cont curent, care masoara iesirile nete de valuta din tara, si-a incetinit ritmul de crestere pana la 24% in luna noiembrie a anului trecut, la jumatate fata de ritmul mediu de 48% inregistrat in primele zece luni, conform datelor Bancii Nationale a Romaniei.
Deficitul extern a fost de 1,1 miliarde de euro in noiembrie si de 8,85 de miliarde de euro dupa primele 11 luni. Importurile prea mari, care au majorat deficitul comercial, sunt principala cauza a cresterii rapide a deficitului extern, spune banca centrala.
Astfel, importurile au depasit exportul cu 10 miliarde de euro dupa primele 11 luni ale anului trecut. La acest minus s-a adaugat deficitul din contul de venituri, care include profiturile si dividendele repatriate din investitii. Acest cont a marcat un deficit de 2,76 mld. euro in primele 11 luni.
Singurul element de compensare vine din partea transferurilor curente, care cuprind in proportie de peste 95% banii trimisi acasa (remiterile) de catre romanii aflati la munca in strainatate. Remiterile au fost in primele 11 luni de 3,52 mld. euro, in crestere cu 14% fata de aceeasi perioada din 2005, dupa ce la jumatatea anului erau in stagnare cumparativ cu anul precedent.
"Deficitul de cont curent continua sa creasca intr-un ritm nesustenabil. Pentru urmatoarele patru trimestre, ma astept la o dinamica accelerata a deficitului, doar cu mentiunea ca fara privatizari majore investitiile straine directe nu vor acoperi mai mult de 70% din deficitul extern", comenteaza Florin Citu, economist-sef la ING Bank Romania.
Investitiile straine directe, care finanteaza deficitul de cont curent, au depasit 8,3 miliarde de euro dupa primele 11 luni din 2006, in crestere cu 84% fata de aceeasi perioada din 2005. Investitiile au acoperit deficitul de cont curent in proportie de 93% in primele 11 luni. Per total in 2005, investitiile straine au fost de 5,2 miliarde de euro.
Pentru intreg anul 2006, deficitul de cont curent era estimat in toamna trecuta, conform Comisiei de Prognoza, la 9,3% din PIB, adica 8,84 miliarde de euro. Deficitul a crescut insa peste asteptari, iar prognoza pe tot anul a fost depasita deja dupa 11 luni, chiar daca estimarea a fost rectificata in sus in pe parcursul anului.
In primavara trecuta, Comisia de Prognoza vedea deficitul extern la 7,95 miliarde de euro pe tot anul, dar acum acesta are toate sansele sa atinga 10 miliarde de euro, dupa ce datele pe decembrie vor fi disponibile.
"Importurile foarte mari ne-au stricat toate calculele", spune Ion Ghizdeanu, presedintele Comisiei de Prognoza.
"Rezultatele din noiembrie trebuie corelate cu aprecierea leului, care a stimulat cresterea importurilor. In plus, investitiile de 400 de milioane de euro, atrase fara privatizari in noiembrie, au cauzat si ele un plus la importuri, fiind vorba in principal de importuri tehnologice. Ca parti bune, se consolideaza excedentul din servicii si revenirea pe crestere a remiterilor", a mai precizat seful Prognozei.
Intr-adevar, serviciile si-au consolidat in decursul anului trecut intrari valutare mai mari decat iesirile, dupa 11 luni plusul fiind de 397 mil. euro, fata de un minus de 220 mil. euro in aceeasi perioada din 2005.
De asemenea, veniturile din turism, care reprezinta costul calatoriilor turistilor straini in Romania, au crescut cu aproape 20%, pana la 921 mil. euro.
Acestea au fost insa egalate de banii cheltuiti de turistii romani care si-au petrecut vacantele in strainatate, astfel ca balanta veniturilor din turism avea un plus de numai 1 mil. euro, fata de 118 mil. euro dupa 12 luni din 2005.
Anul trecut, atat deficitul de cont curent, cat si investitiile au depasit asteptarile.
Deficitul extern, estimat initial la 8 mld. euro, a fost de aproximativ 10 mld. euro, spun analistii, iar investitiile, estimate la 6-6,2 mld. euro, au atins cel mai probabil 9 mld. euro.
Totusi, incepand cu anul acesta, cand investitiile vor fi mai mici decat in 2006, analistii pun problema presiunilor pe care deficitul extern, adica iesirile masive de valuta, le pot exercita pe cursul leului.
"Marimea deficitului de cont curent reprezinta cel mai mare risc pentru aprecierea leului", a mai spus Florin Citu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO