Eveniment

Dacia a demolat cladirea in care a pregatit vanzarea catre Renault

Dacia a demolat cladirea in care a pregatit vanzarea catre Renault
15.02.2009, 17:30 25

Automobile Dacia a demolat la finele saptamanii trecute cladirea administrativa de pe platforma industriala de la Mioveni, pe locul respectiv urmand sa fie construita o parcare de 600 de locuri. "A fost un pavilion administrativ care a reprezentat un simbol al primei parti a industriei constructoare de automobile din Romania. De asemenea, intreg procesul de privatizare al Dacia s-a pregatit timp de doi ani in aceasta cladire", a declarat Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia. Cladirea, cu 8 etaje si o inaltime de circa 50 de metri, a fost construita in 1973 si includea birourile conducerii, departamentul financiar, cel de resurse umane si cel de comunicare. Birourile celor 550 de angajati au fost mutate in alte cladiri de pe platforma. Uzina Automobile Dacia, a carei activitate a inceput in august 1968, a fost preluata de grupul francez Renault in 1999. Procesul de demolare a fost realizat de compania de constructii Apolodor. Reprezentantii Dacia au precizat ca deocamdata nu exista planuri pentru constructia unei alte cladiri administrative la Mioveni. "Pot spune ca un cost al consolidarii cladirii ar fi fost prea mare, iar demolarea a fost o solutie mult mai avantajoasa", a adaugat Stroe. Grupul Renault a investit in cei 10 ani de la preluarea Automobile Dacia mai mult de 1,2 mld. euro pentru retehnologizare si in proiectul Logan. Potrivit unor estimari in functie de vanzari si de marja de profit, ZF a apreciat ca profitul companiei a ajuns la 150 mil. euro in 2008. Carlos Ghosn, presedintele Renault, a precizat la prezentarea rezultatelor comerciale ca marja de profit a proiectului Logan este de 6%. Reprezentantii Automobile Dacia au precizat insa ca oficialul Renault s-a referit la marja de profit pentru intregul proiect Logan in cele 8 fabrici in care se asambleaza. Rezultatele financiare oficiale pentru Automobile Dacia vor fi prezentate in perioada urmatoare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO