Eveniment

Deficitul bugetar din 2006, record in ultimii 7 ani

Deficitul bugetar din 2006, record in ultimii 7 ani

Click pentru imaginea intreaga

09.02.2007, 18:37 151

Anul 2006 a fost pentru bugetul public un an al recordurilor: veniturile au atins 31,8% din PIB (30,3 miliarde de euro), fata de 30,5% din PIB in 2005. In acelasi timp, cheltuielile au batut si ele un record, ajungand la 33,5% din PIB, fata de 31,3% in 2005.
Ca urmare, deficitul bugetar de 1,68% din PIB (1,6 mld. euro) este cel mai mare din ultimii sapte ani, fiind egal cu cel din 2000. Ce a adus in economie acest deficit? Fostii ministri de finante spun ca revenirea la politica deficitelor mari aduce noi provocari pentru economie, in sensul ca echilibrele vor fi mai greu de pastrat, iar cresterea economica va fi direct influentata.
"Cresterea cheltuielilor de capital ale bugetului este cu siguranta un fapt pozitiv, pentru ca bugetul sufera de o subfinantare la acest capitol", spune Daniel Daianu, fost ministru de finante.
In opinia sa, principalul obiectiv al Finantelor trebuie acum sa se mute catre calitatea cheltuielilor publice.
"In conditiile in care urmatorii ani vor aduce o majorare a ponderii cheltuielilor publice cu pana la 5% din PIB, devine cu atat mai importanta calitatea cheltuielilor, adica pe ce se duc banii. Statul trebuie sa se concentreze pe crearea de bunuri publice indispensabile sectorului privat, pentru a-i asigura acestuia toate mijloacele necesare continuarii cresterii", afirma Daianu.
De fapt, fostul ministru de finante spune ca majorarea cheltuielilor trebuie sa stimuleze nu doar cererea din economie, ci mai ales oferta, ca sa nu reaprinda presiunile asupra inflatiei. "Finantele va trebui sa gaseasca un punct de echilibru foarte sensibil intre exigentele unor cheltuieli bugetare marite, cerintele continuarii dezinflatiei, dar si dezechilibrele externe, care se accentueaza", spune Daniel Daianu.
Cerintele postaderarii la UE fac necesara majorarea cheltuielilor publice si orientarea lor catre domeniile subfinantate, cum ar fi infrastructura, educatia si sanatatea, a adaugat el.
"Toate aceste cheltuieli publice si modul cum se vor efectua ele vor influenta direct potentialul de crestere economica. Pentru a creste PIB-ul potential, e neaparat sa fie urmarite destinatiile finale ale banilor, care trebuie cheltuiti cu eficacitate econonomica", a precizat Daianu.
Majorarea cheltuielilor va fi o provocare si pentru banca centrala, care deja se confrunta cu problema supralichiditatii din economie, considera fostul ministru de finante Mihai Tanasescu. "Banca Nationala are probleme, pentru ca trebuie sa faca fata efectului monetar al banilor publici veniti de la buget", spune Tanasescu.
De asemenea, deficite mai mari ale bugetului, in conditiile liberalizarii contului de capital, vor conduce si la o crestere a deficitului de cont curent, adauga Daniel Daianu. Deocamdata, pentru 2007, este dificil de estimat daca Finantele vor reusi sau nu sa isi atinga obiectivul de deficit bugetar, fixat la 2,8% din PIB.
"Nu se stie ce influente vor avea despagubirile acordate prin Fondul Proprietatea si banii incasati din privatizari asupra nivelului deficitului bugetar", spune Tanasescu. El sustine ca, in conformitate cu metodologia europeana, veniturile din privatizari nu sunt inregistrate ca venituri bugetare, in timp ce cheltuielile facute cu acesti bani sunt considerate cheltuieli publice bugetare si sunt inregistrate ca atare, majorand artificial deficitul bugetar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO