Majoritatea directorilor financiari din cele mai mari companiidin Europa Centrală şi de Est anticipează un nou val de fuziuni şiachiziţii în România în următoarele 12 luni şi estimează venituriîn creştere, în principal de pe pieţele pe care firmele activeazădeja, potrivit informaţiilor transmise de Deloitte privind studiul"CFO Survey".
"Chiar dacă o serie de indicatori economici indică posibilaieşire din criza economică, ea persistă în strategiile directorilorfinanciari. Rezultatele indică o creştere a optimismului înprivinţa perspectivelor economice şi financiare, precum şiaccelerarea dinamismului pe piaţa locală. Este evident însă că launison cu sentimentul din regiune criza care a lovit lumea acumtrei ani este încă proaspătă în mintea lor", consideră PieterWessel, partener Taxe, Deloitte, care a analizat răspunsurileeşantionului din România.
CFO Survey este primul studiu realizat de Deloitte la niveluldirectorilor financiari din regiune, pe un eşantion de 138 derespondenţi din Cehia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia şiCroaţia. Aversiunea faţă de risc se menţine la un nivel ridicat(70% din respondenţi) şi noi alianţe sunt anticipate pe piaţă, 70%dintre respondenţi preconizând un nou val de fuziuni şi achiziţiiîn România în următoarele 12 luni, potrivit lui Wessel.
Directorii financiari rămân concentraţi pe reducerea costurilorşi controlul datoriilor, conform studiului. Chiar dacă 80% dindirectorii financiari din România chestionaţi mizează peîmbunătăţirea capacităţii companiilor de a-şi onora datoriile înurmătoarele 12 luni şi nimeni nu a dat un răspuns negativ laaceastă întrebare, 80% din respondenţi consideră în continuare cămediul actual este marcat de o incertitudine economică şifinanciară ridicată sau foarte ridicată.
O altă concluzie a studiului este că majoritatea companiilor sevor concentra pe pieţele curente, aproape trei sferturi dinrespondenţi vizând venituri în creştere, iar piaţa locală rămâneprincipalul contributor la creşterea câştigurilor.
Directorii financiari ai marilor companii din cele şase ţăricentral-europene sunt în general optimişti în privinţaperspectivelor financiare.
Cu toate acestea, majoritatea rămân prudenţi şi recunosc că încănu este momentul asumării de noi riscuri asupra bilanţurilorfinanciare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels