Eveniment

Doar 16% dintre firme au transmis declaraţia unică pe internet

Doar 16% dintre firme au transmis declaraţia unică pe internet

Autor: Mihaela Claudia Medrega

22.02.2011, 23:53 62

Un număr de 181.674 de companii, reprezentând 40% din total, audepus până ieri declaraţia unică privind plata contribuţiilor şi aimpozitului pe venit, însă doar 16% au transmis formularul prininternet, potrivit preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar.

"Un număr de 166.116 declaraţii au fost valide. Aşteptămcontribuabilii să corecteze declaraţiile invalide. Din declaraţiiledepuse la ghişeu 5% au fost declarate invalide, iar din cele depusepe internet, 15%", a spus Blejnar într-o conferinţă de presă.

Ziarul Financiar a scris în ediţia de luni că până vineri, 18februarie, doar un sfert dintre cele circa 470.000 de firme care auobligaţia depunerii declaraţiei unice au transmis formularul,astfel că sunt previzibile cozi interminabile în această săptămână,având în vedere că termenul legal expiră vineri, 25 februarie.

Până la 1 iulie 2011 firmele au posibilitatea să opteze întredepunerea noului formular prin internet, pe portalul

e-România, sau la ghişeu, la administraţiile financiare. Din adoua parte a anului orice angajator va fi obligat să depună numaionline declaraţiile. Depunerea online presupune achiziţionarea unuicertificat digital calificat de semnătură electronică emis defurnizorii autorizaţi (CertSign, DigiSign sau TransSped) şiînregistrarea acestuia la organele fiscale. Certificatul digitaleste o "carte de identitate" virtuală - cu o valabilitate de un an- care permite autentificarea unui document electronic. Uncertificat digital costă circa 50 de euro, însă există şiposibilitatea depunerii mai multor declaraţii cu un singurcertificat fiscal dacă acest lucru este asumat în faţa organelorfiscale.

Declaraţiile depuse şi validate acoperă 1,5 milioane desalariaţi, fiind înregistrată o medie de 9 salariaţi pedeclaraţie.

Conform evidenţelor fiscale, numărul total de contribuabili ceau obligaţia depunerii D112 (angajatori şi asimilaţi acestora) estede aproape 470.000.

80% dintre firme au sub 10 angajaţi

Cea mai mare parte din declaraţiile primite, respectiv 80% dintotal, reprezintă documentele depuse de firme cu până la 10angajaţi.

Din numărul total de firme care trebuie să depună declaraţiile,aproape 150.000 sunt societăţi care au un singur angajat şiaproximativ 71.000 au doi salariaţi, conform vicepreşedinteluluiANAF, Mihai Gogancea - Vătăşoiu. Numărul societăţilor cu peste1.000 de salariaţi este de 331, iar 46.778 de firme au între 11 şi1.000 de salariaţi. Statisticile Fiscului indică faptul cădepunerea prin internet este preferată de firmele cu peste 1.000 deangajaţi, în timp ce societăţile comerciale cu mai puţin de 10angajaţi preferă depunerea în formă fizică, la ghişeu.

Compania care a depus declaraţia unică pentru cei mai mulţisalariaţi este CFR Călători, respectiv pentru 14.000 de angajaţi,operaţiunea fiind realizată prin internet, potrivitreprezentanţilor ANAF.

Vătăşoiu a arătat că ANAF este pregătită pentru o eventualăsupraaglomerare în ultimele zile de depunere a declaraţiei unice şia dat asigurări că nu o să rămână niciun contribuabil care să nupoată depune declaraţia din cauza aglomerării.

Dat fiind numărul mare de contribuabili cu obligaţii declarativece nu au efectuat încă operaţiunile de depunere, ANAF a decissuplimentarea numărului de ghişee până la 1.717 de unităţi, la carese adaugă 46 de ghişee puse la dispoziţie de către Casele deasigurări sociale în judeţele Braşov, Constanţa, Cluj şi Iaşi,precum şi în Bucureşti. În plus, s-a decis ca în zilele de 24 şi 25februarie la toate unităţile ANAF să se lucreze în două schimburi,între orele 08.00 şi 20.00.

Firmele care nu vor depune declaraţiile unice în termenulstabilit riscă amendă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO