Eveniment

Dracula nu stie inca unde-i va fi casa

13.01.2003, 00:00 7

Actionarii Fondului de Dezvoltare Turistica Sighisoara (FDTS), societate infiintata pentru administrarea Dracula Park, vor avea de ales intre trei locatii posibile ale parcului de distractii, a declarat ministrul turismului Dan Matei Agathon.
Studiul de prefezabilitate referitor la amplasarea parcului Dracula, realizat de compania PricewaterhouseCoopers, va fi prezentat actionarilor cu ocazia Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor convocata in data de 25 ianuarie, a precizat el.
"Parcul Dracula va fi deschis in 2004, in prezent fiind analizate trei posibile locatii, dintre care una este situata pe litoral, una la munte si una la ses. Locatia finala va fi propusa de compania PricewaterhouseCoopers dupa finalizarea studiului de fezabilitate si va fi aceea care aduce cei mai multi bani", a adaugat ministrul.
Dan Matei Agathon se va intalni in urmatorele doua saptamani cu conducerea PwC, care ii va prezenta primele concluzii ale studiului de fezabilitate. In baza contractului, firma de consultanta s-a angajat sa atraga, contra unui comision, investitii directe de 30 milioane de dolari pentru realizarea parcului tematic.
Referitor la posibila anulare a cotei de actiuni detinuta de Consiliul local Sighisoara la capitalul FDTS, constand in terenul stabilit ca amplasament pentru Dracula Park, care urmeaza sa fie discutata in AGA, Agathon a precizat ca "este dreptul oricarui actionar sa discute pe marginea ordinei de zi, iar propunerea privind terenul are la baza nerespectarea unor angajamente ale Consiliului".
Sorin Marica, director general al FDTS a declarat ca A‚"in cazul in care se aproba retragerea terenului, Consiliul local va ramane, totusi, actionar al FDTS, chiar daca va avea o participare minoritara". Consiliul local Sighisoara este in prezent actionar majoritar la FDTS, detinand aproape 85% din capitalul social, care se cifreaza la 726 miliarde lei. Partea Consiliului local este constituita de terenul pe care urma sa se construiasca parcul, evaluat la 620 mld. lei.
Proiectul Dracula Park, lansat in noiembrie 2001, reprezinta o investitie de 31,5 milioane de dolari. Imediat dupa lansare, proiectul a fost contestat de organizatii ecologiste din Romania si strainatate.
Pentru atragerea surselor de finantare necesare inceperii lucrarilor la acest proiect, FDTS a lansat la sfarsitul anului 2001, o oferta publica de actiuni in valoare de 5 mil. $, prin care a atras fonduri de peste trei milioane de dolari.
De aproape un an banii celor care au subscris actiunile sunt blocati in societate, iar o parte dintre ei au fost cheltuiti pentru finantarea diverselor studii sau proiecte legate de investitie. Printre actionarii importanti se numara producatorul de bere Brau Union sau Coca-Cola, cel mai mare producator mondial de bauturi racoritoare.
Actionarii vor analiza in AGA si oportunitatea de a lista titlurile pe piata RASDAQ, tranzactionarea efectiva urmand a incepe in jurul datei de 20 februarie, cand este preconizata finalizarea operatiunilor de listare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO