Eveniment

Dupa ce au pierdut banii investitorilor, gigantii finantelor mondiale se bat acum sa administreze Fondul Proprietatea

22.01.2009, 18:55 17

Opt mari companii straine au depus oferte pentru administrarea activelor de 4 mld. euro ale Fondului Proprietatea. Capacitatea celor opt companii de a gestiona eficient acesti bani poate fi pusa sub semnul intrebarii, avand in vedere ca o parte dintre acestea au ajuns la mana statului in ultima perioada sau au fost nevoite sa se restructureze din cauza crizei financiare.

Practic, fostele banci de investitii care au provocat dezastrul de pe Wall Street si turbulentele internationale sunt selectate acum de catre statul roman pentru a le plati comisioane pentru a administra eficient Fondul Proprietatea.
Pe piata de asset management, comisioanele de administrare anuale sunt cuprinse intre 1% si 2% din valoarea activelor, ceea ce ar duce la un castig din administrare de 40 mil. euro - 80 mil. euro pe an pentru compania castigatoare. Opt companii au depus pana ieri, termenul limita, la comisia de selectie a administratorului Fondului Proprietate oferte de participare, dintre cele aproape 30 care si-au aratat interesul initial vara trecuta printr-o scrisoare de intentie. Printre acestea se numara nume grele ale sectorului financiar mondial, asemeni ING Invest Management, Morgan Stanley, Julius Baer. Pintre companiile inscrise in cursa se numara si AVIVA Global Services, BlackRock, FINAG Holding (consortiul de asset management al grupului Erste), consortiul dintre Credit Suisse si OTP, Franklin Templeton Investments.
"Este adevarat ca unele institutii au avut probleme, dar asta nu inseamna ca acolo nu mai exista oameni in care sa nu mai ai incredere. Daca o luam asa, nu mai facem nimic", a comentat prim-vicepresedintele PD-L Theodor Stolojan.
ING Invest Management este divizia de administrare a investitiilor a grupului olandez ING. Banca-mama a primit un imprumut de 10 mld. euro din partea statului olandez anul trecut. Tot anul trecut Morgan Stanley a renuntat la statutul de banca independenta de investitii si a devenit holding bancar, din cauza pierderilor, ajungand sub reglementare de Rezervei Federale (Fed). FINAG Holding este divizia de asset management a grupului austriac Erste, care poarta discutii cu statul austriac pentru a obtine un ajutor financiar.
Contactat de ZF, Enache Jiru, numit in functia de presedinte al comisiei de selectie a administratorului Fondului Proprietatea, a refuzat sa comenteze situatia financiara a companiilor inscrise in procesul de selectie. "Am primit oferte din partea marilor nume din asset management la nivel mondial. Avand in vedere ca numarul minim necesar era de trei oferte, faptul ca opt companii au depus oferte arata ca Fondul Proprietatea a prezentat interes", a spus Jiru.
 
Gigantii cu "picioare de lut"
  • FINAG Holding (Erste)- Erste este pe cale de a lua bani de la statul austriac
  • ING Invest Management- ING a primit un ajutor de 10 mld. euro de la statul olandez
  • Morgan Stanley-a renuntat la statul de banca de investitii ca sa ia banii de la statul american
  • Credit Suisse-a primit ajutor de urgenta de la Banca Centrala a Elvetiei

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO