Eveniment

Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul I, în timp ce zona euro şi Uniunea Europeană sunt în recesiune

Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul I,...

Autor: Claudia Medrega

15.05.2013, 21:25 699

Creşterea economică din primul trimestru, dublă faţă de aşteptările analiştilor, poate fi rezultatul unei performanţe puternice a sectorului serviciilor, iar exporturile este posibil să fi ajutat mai mult creşterea economică, consideră unii analiştii.

Industria a avut cel mai probabil o contribuţie pozitivă în primele trei luni ale anului - susţinută în principal de autoturisme.

Totodată, majorarea salariilor din sectorul public şi a pensiilor a determinat o contribuţie pozitivă a consumului privat la creşterea economică din T1 2013. O influenţă nefavorabilă a venit de la construcţii şi investiţii, care au fost în cădere, în opinia unor economişti.

Creşterea PIB din T1 aduce şi întrebări legate de schimbări structurale în setul de date.

PIB-ul României a crescut în T1 2013 cu 2,1% pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2012, dublu faţă de aşteptările analiştilor, care estimau un avans de aproximativ 1%. Comparativ cu T4 2012, PIB-ul a urcat cu 0,5%, potrivit datelor anunţate de Institutul de Statistică.

Estimările analiştilor chestionaţi de ZF indicau o creştere a PIB de aproximativ 1%. Sondajul realizat de agenţia Reuters printre analişti indica o mediană de 0,6% pentru creşterea PIB în timp ce, conform sondajului Bloomberg, cifra pentru PIB a fost de 1%.

Informaţii detaliate privind factorii care au contribuit la creşterea economiei în T1 2013 vor fi anunţate în 5 iunie.

Uniunea Europeană a reintrat în recesiune în primul trimestru, cu un declin al PIB de 0,1%, iar zona euro a continuat să se afunde în recesiune pentru al şaselea trimestru consecutiv, după o scădere de 0,2% în T1.

Unii analiştii au modificat previziunile referitoare la creşterea economică a României, în timp ce alţii se pregătesc să-şi îmbunătăţească prognozele privind avansul PIB pe întregul an 2013 spre 2% sau chiar peste.

BCR şi Raiffeisen şi-au modificat deja estimările privind creşterea economică, Volksbank a revizuit ieri avansul PIB la 2%, iar băncile care nu au făcut acest pas iau în considerare îmbunătăţiri ale prognozelor. Majoritatea estimărilor băncilor privind PIB sunt incluse în intervalul 0,5-1,6% în timp ce FMI, Comisia Europeană şi Guvernul anticipează o creştere economică de 1,6% în 2013.

Economia ar putea creşte cu mai mult de 2%, dacă recolta agricolă va fi bogată, iar industria îşi va păstra avântul.

Redresarea economiei României aduce şi speranţa relansării creditării. O serie de bancheri au anunţat la un seminar ZF că nu vor relua creditarea înainte ca economia să se revigoreze deoarece reticenţa generată de criză se resimte încă puternic în sistemul bancar şi, în plus, creditele neperformante şi scăderea valorii garanţiilor atârnă greu în bilanţuri şi împiedică accelerarea vânzărilor de credite.

 

Analiştii revin cu explicaţii despre PIB-ul din T1

Eugen Sinca, analist-şef al BCR:

O detaliere a cifrelor nu este disponibilă, dar credem că majorarea salariilor din sectorul public şi a pensiilor a determinat o contribuţie pozitivă a consumului privat la creşterea economică din T1 2013.

Totodată, este posibil ca exporturile să fi ajutat mai mult creşterea economică faţă de trimestrele precedente, după o performanţă bună a livrărilor de mărfuri către ţări din afara UE (Ă10,9%).

Rate anuale de creştere de două cifre ale industriei farma (Ă15,4% în T1 2013), echipamentelor electrice (Ă16,3%) şi a industriei chimice (Ă11,1%) au susţinut industria prelucrătoare spre un avans de 6,1% în T1 2013.

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank:

Cifrele sunt mai bune decât ne aşteptam. Ne-am actualizat recent prognoza la 2% pe tot anul de la 1,5% înainte.

Cifrele de azi confirmă actualizarea. Deocamdată nu actualizăm iar prognoza pentru 2013. Aşteptăm să vedem sursele de creştere şi vedem dacă este cazul să mai actualizăm o dată. Dar e clar că direcţia de revizuire a prognozei este ascendentă. Bănuiesc că la servicii poate fi o surpriză, o continuare a evoluţiei bune din IT şi comunicaţii. La industrie există creştere, dar nu cred că au fost surprize.

Exporturile nete au tras PIB-ul în sus, determinate de exporturile de maşini. Consumul probabil că a fost de 1-1,5% pe plus. Investiţiile publice au scăzut, iar investiţiile private au mers prost.

Mihai Pătrulescu, senior economist al UniCredit Ţiriac Bank:

Accelerarea creşterii a rezultat probabil dintr-o performanţă puternică în servicii sau sectorul agricol. Cu toate acestea, accelerarea PIB ridică, de asemenea, întrebări dacă au existat unele schimbări structurale în setul de date, dar va trebui să aşteptăm până pe 5 iunie.

Datele preliminare pentru agricultură, precum şi dinamica preţurilor la produsele alimentare indică faptul că 2013 ar putea fi un an agricol peste medie.

În plus, producţia industrială s-a dovedit a fi foarte rezistentă în primul trimestru, în timp ce relaxarea ratelor pe piaţa monetară ar putea să genereze un impuls pozitiv pentru economie. Prin urmare, este foarte probabil să revizuim în sus prognoza noastră de creştere economică din 2013, de 1,3%.

Florentina Cozmâncă, senior economist al RBS Bank:

Probabil că vor fi analişti care îşi vor revizui pozitiv prognozele de creştere economică. Noi ne menţinem scenariul de bază care ia în considerare o creştere economică de 1,8% pe întregul an, însă balanţa riscurilor legată de această prognoză pare să se fi echilibrat.

Aşteptăm publicarea datelor pe componente pentru a identifica de unde a provenit această diferenţă între aşteptări şi datele efective.

Melania Hăncilă, economistul-şef al Volksbank:

În baza datelor semnal despre PIB, peste aşteptările pieţei şi ale noastre, ne revizuim ascendent prognoza de creştere anuală a PIB la 2%, însă această dinamică depinde de absorţia a măcar jumătate din ţinta de fondurile europene asumată de autorităţi pentru anul acesta şi de o evoluţie bună a sectorului agricol. Industria şi serviciile vor avea o contribuţie de peste un punct procentual la creşterea economică, în timp ce o ameliorare a absorbţiei banilor europeni va reduce scăderea sectorului construcţiilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO