Eveniment

Expertii care au participat la sedinta de sumar a ZF: Nici nu stim ce ne asteapta

Expertii care au participat la sedinta de sumar a ZF: Nici nu stim ce ne asteapta
09.10.2008, 20:06 61

Intr-o perioada de criza, una dintre strategiile oamenilor de afaceri poate fi reprezentata de investitiile in businessul real. "Anul trecut, o parte din investitii a fost foarte bine valorificata, dupa ce am scos bani de pe Bursa si am reinvestit in businessul real. In momentul de fata acesta este un curs de actiune normal: sa incerci sa investesti intr-un 'real business', tinand cont ca ceea ce ne-a adus in situatia aceasta sunt tocmai investitiile speculative sterile", spune omul de afaceri Marius Ghenea, unul din fondatorii companiei Flamingo Computers.

El este de parere ca suntem intr-o perioada in care toata lumea stinge incendiile si ca nimeni nu are o intentie serioasa de a investi.
"Toata lumea incearca sa protejeze ce poate sa protejeze. Problema noastra este ca investitiile speculative pe cat de repede au venit, tot atat de repede au si plecat", crede Ghenea.
Pe de alta parte, bancherii invita la o temperare, asigurand ca bancile care activeaza la nivel local sunt in siguranta.
"Lumea nu trebuie sa se panicheze. Nu trebuie sa ajungem la situatia in care oamenii sa-si retraga depozitele pentru a investi in titluri de stat", completeaza Georgiana Constantinescu, Research Analyst in cadrul Departamentului de Cercetare si Dezvoltare Produse al Credit Europe Bank Romania.
In momentul de fata, Aviva Investors s-a confruntat deja cu retrageri de active de 60% pe fondurile de actiuni.
"O parte au fost din cauza retragerilor, investitorii mutandu-si fondul pe obligatiuni, iar o parte din deprecierea actiunilor. Este foarte important sa incerci sa gestionezi bine expunerea. Am dat mesaje catre investitori ca investitiile sa fie diversificate. Unii isi diversificau fondurile in mai multe fonduri de actiuni, dar aceasta nu era o diversificare reala. Important este sa ai o diversificare pe clase de active. In momentul de fata ne gandim la cateva produse care sa atraga atentia investitorilor, desi volumele nu vor fi foarte mari. Incercam sa lansam niste fonduri garantate, fonduri care au in spate 'comodities' (marfuri - n. red.), iar acum suntem in stadiul de cercetare a pietei", anunta Razvan Rusu, director de investitii in cadrul Aviva Investors.
Potrivit specialistilor, cele mai putin afectate de criza vor fi companiile mici, intrucat acestea au capacitatea de a se adapta mai usor la noile conditii.
"Este adevarat ca a investi in real estate sau intr-un start-up poate reprezenta un lucru dificil pe o piata in stagnare sau in scadere, dar cu cat companiile sunt mai mici, cu atat este mai bine. Daca vom asista la o generalizare a crizei, companiile mici vor fi cele mai ferite de criza, pentru ca ele se pot adapta mai usor" explica Ghenea.
Expertii sustin si ca bancile dau mai greu credite, astfel incat pentru o companie mare disponibilitatea finantarii va fi din ce in ce mai redusa.
"2009 nu va fi un an de extindere, ci unul de consolidare din cauza scumpirii finantarii. Majoritatea bancilor nu vor mai fi disponibile sa finanteze. Avem proiecte pe care vrem sa le incepem, iar daca pana acum doua saptamani era bataie intre bancile care sa finanteze, in ultimul timp toata lumea a tacut", spune Radu Tudorache, actionar al Newarch Investments, cu afaceri de peste 200 de milioane de euro.
In ceea ce priveste deprecierea leului, majoritatea expertilor sunt de parere ca acest proces este artificial, asupra caruia trebuia sa se intervina mai repede de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR).
O alta speculatie este legata de faptul ca fluctuatia cursului valutar este legata de cresterea accizelor.
"An de an se intampla asta. Toata toamna cursul leu/euro a fost de 3,6 iar acum a ajuns la peste 3,8", este de parere Georgiana Constantinescu.
Potrivit expertilor care au participat ieri la sedinta de redactie a ZF, apogeul crizei va fi atins in urmatoarele sase luni, urmand ca primele semnale referitoare la o redresare sa fie vizibile abia in trei-patru ani.
"Credeti ca stie cineva unde sunt probleme cand sunt atatea offshore-uri in spatele bancilor si societatilor de asigurari europene? Expunerile nu sunt vizibile in bilanturi", a adaugat Ioana Filipescu.
Ea sustine ca bancherii locali nu constientizeaza amploarea crizei.
"In Romania o parte dintre banci vor fuziona cu altele, pentru ca multe dintre ele au intrat prea tarziu si nu au o pozitie solida. Este surprinzator ca, in pofida comisioanelor si a spread-urilor mari (diferenta intre dobanzile la credite si cele la depozite - n.red.) pe piata locala, rentabilitatea medie in sistemul bancar este sub media rentabilitatii medii regionale", a continuat Ioana Filipescu.  Investitorii care niciodata "nu s-au bulucit" pe Romania sunt acum in situatia de a reconsidera alternativa pietelor emergente, iar trazactiile de valori mari vor fi afectate. La nivelul fondurilor de investitii, vom asista la primele preluari ostile, mai spune Ioana Filipescu.
Criza ar putea avea ca efect cresterea somajului, care este in prezent aproape de 4%. "Daca s-ar majora somajul cu 2% nu ar fi o problema, dar o majorare de 10% ar crea adevarate probleme, mai ales in contextul unei posibile intoarceri a romanilor care in prezent lucreaza in Vest", spune Marius Ghenea.
Alte efecte prevazute sunt disparitia unor banci, care fie se vor inchide, fie vor fuziona cu altele, incetinirea consumului sau a cresterii creditului de consum. 
"Rata de crestere a creditului neguvernamental pentru persoane fizice va fi de 40% in 2008 si de 20% in 2009, fata de 80% in 2007", estimeaza Georgiana Constantinescu, care vede un curs mediu pentru 2009 de 3,65-3,7 lei pentru un euro.
Si evaluarea companiilor locale ajunsese anul trecut intr-o zona nesustenabila. "Companiile romanesti nu puteau sa faca multiplii de 17, pentru ca nu exista asa ceva. Acum patru ani, cand am vandut RoBank, a fost un multiplu de 2,23 pe net assets. Era cel mai mare multiplu pe piata romaneasca. Cat a trecut pana cand asteptarile au ajuns la 7? Intrebarea care se pune acum este daca au existat conditii obiective care sa justifice multiplii de sapte", a mai spus Ioana Filipescu.
 
Ioana Filipescu, Managing Director al Raiffeisen Investment Romania: Era greu sa mai fii obiectiv cand anul trecut multiplii erau la niveluri atat de mari, iar noi, ca adviseri, ne uitam in primul rand la multipli. Ce puteam sa facem altceva decat sa impingem piata spre o speculatie si o volatilitate mai mare, care, pe de o parte, corespundea asteptarilor clientilor nostri. Este normal ca atunci cand vinzi sa te uiti la multiplii cei mai buni. Clientii erau fericiti, cumparatorii voiau sa cumpere pentru ca vedeau ca pietele merg in sus si oricum se gandeau ca vor vinde de 10 ori mai scump. Era un lant de asteptari care au condus la crearea unei imagini complet nereale.
 
Marius Ghenea, Presedinte al PCFun. ro si FIT Distribution: Suntem intr-o perioada in care toata lumea stinge incendiile. Nu cred ca cineva se gandeste acum in mod serios sa investeasca. Toata lumea incearca sa protejeze ce poate sa protejeze. Problema noastra este ca investitiile speculative cat de repede au venit, tot atat de repede au si plecat. Bursa va continua sa scada pana cand vor iesi toate acele sume. Pe de alta parte, la nivel de business cu cat companiile sunt mai mici, cu atat este mai bine. Daca vom asista la o generalizare a crizei, companiile mici vor fi cele mai ferite, pentru ca se pot adapta mai usor.
 
Radu Tudorache, actionar al Newarch Investments: In industria farmaceutica de trei zile nu se mai livreaza medicamente, pentru ca nu mai putem suporta pierderile determinate de nemodificarea pretului la medicamente. Ca antreprenor, trebuie sa ma ocup de mai multe piete, de mai multe afaceri, pentru a diversifica riscul. Majoritatea bancilor nu vor mai fi disponibile sa finanteze companiile. Avem proiecte pe care vrem sa le incepem, iar pana acum 2 saptamani era bataie care banca sa ne dea bani, iar in ultimul timp toata lumea a tacut. 2009 nu va fi un an de extindere, ci de consolidare din cauza scumpirii finantarii.
 
Georgiana Constantinescu, analist, Credit Europe Bank: Lumea nu trebuie sa se panicheze. Nu trebuie sa ajungem la situatia in care oamenii sa-si retraga depozitele pentru a investi in titluri de stat. An de an se intampla asta. Toata toamna cursul leu/euro a fost de 3,6, iar acum a ajuns la peste 3,8. Rata de crestere a creditului neguvernamental pentru persoane fizice va fi de 40% in 2008 si de 20% in 2009, fata de 80% in 2007.
 
Cristian Cozar, directorul diviziei de constructii a Arcelor Mittal: In constructii, de exemplu, toata lumea si-a facut bugetele in euro, chiar daca cu totii lucram cu moneda nationala. Si-au stabilit toti marjele de profit pornind de la un curs de 3,15 lei pentru un euro, iar din ianuarie deja rata de schimb a fost 3,8 - 3,9 lei pentru un euro. Piata constructiilor nu se va mai intalni cu situatiile din 2007 si de la inceputul acestui an. Cred ca ne vom indrepta catre rate de crestere mult mai mici. Romania, ca tara, este extrem de sensibila la ceea ce se intampla in strainatate. Daca sufla putin vantul, abia ne putem tine pe picioare.
 
Razvan Rusu, director de investitii al Aviva Investors: Au fost iesiri importante din activele fondurilor.Am avut pierderi de 60%. O parte din cauza retragerilor si o parte din cauza deprecierii actiunilor. Unii investitori si-au mutat fondul pe obligatiuni. In momentul de fata ne gandim la cateva produse care sa atraga atentia investitorilor, desi volumele nu vor fi foarte mari, insa in acelasi timp, odata ce se constientizeaza anumite riscuri asociate, din clase de active vom putea vedea cresteri pe diferite segmente.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO