Eveniment

Exporturile României au însumat 4 miliarde de euro în mai, nivel similar cu aceeaşi lună a anului trecut

Exporturile României au însumat 4 miliarde de euro în...

Autor: Emil Popescu

10.07.2013, 10:06 876

Exporturile FOB au fost de 86,28 miliarde lei (19,68 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de 95,83 miliarde lei (21,87 miliarde euro).

Comparativ cu primele cinci luni din 2012, exporturile au crescut cu 6% în lei şi cu 5,7% în euro, în timp ce importurile au scăzut cu 1,7% în lei, respectiv cu 1,9% în euro, se arată într-un comunicat al INS.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 60,68 miliarde lei (13,87 miliarde euro) la expedieri şi de 73,54 miliarde lei (16,81 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 70,5% din exporturi şi 76,9% din importuri.

În luna mai exporturile FOB au însumat 17,48 miliarde lei (4,02 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 19,64 miliarde lei (4,52 miliarde euro), ducând la înjumătăţirea deficitului.

"Comparativ cu luna mai 2012, exporturile au scăzut cu 1,6% la valori exprimate în lei (au crescut cu 0,1% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 12,0% la valori exprimate în lei (10,5% la valori exprimate în euro). Faţă de luna aprilie 2013, exporturile din luna mai 2013 au scăzut cu 2,6% la valori exprimate in lei (1,6% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 4,8% la valori exprimate în lei (3,8% la valori exprimate în euro)", se precizează în comunicat.

Deficitul balanţei comerciale a fost astfel în luna mai de 2,15 miliarde lei (498,6 milioane euro), mai mic cu 2,4 miliarde lei (532,3 milioane euro) decât cel înregistrat în luna mai a anului trecut.

Anul trecut, România a exportat bunuri de 45 miliarde euro şi a importat produse de 54,6 miliarde euro, rezultând astfel un deficit de 9,5 miliarde euro, apropiat de cel din 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24