Fonduri UE

Fermierii români vor primi subvenţii de 300 milioane de euro din fonduri UE

Fermierii români vor primi subvenţii de 300 milioane de...

Autor: Ovidiu Bărbulescu

04.09.2013, 18:48 1676

Guvernul a alocat 2,9 miliarde lei Ministerului Agriculturii pentru plăţile directe către fermieri, Agenţia de Plăţi urmând să acorde începând de joi un avans de 75% beneficiarilor din cadrul Axei 2 - Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural din PNDR, program finanţat din fonduri UE.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Potrivit lui Constantin, în zilele următoare circa 300 de milioane de euro se vor regăsi în conturile fermierilor sub formă de subvenţii.

Acordarea banilor în avans este justificată de necesitatea pregătirii unor măsuri administrative care să asigure efectuarea plăţilor către toţi solicitanţii, până la finalul implementării PNDR 2007 – 2013, dar şi pentru a veni în sprijinul fermierilor în vederea acoperirii cheltuielor necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi pentru a încuraja respectarea bunelor practici agricole şi de mediu, se arată într-un comunicat transmis marţi de APIA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24