Eveniment

Functionarii de la Guvern invata sa elaboreze politici economice

30.08.2007, 17:48 15

Ministerul Economiei si Finantelor va angaja o firma de consultanta care sa pregateasca personalul de la Cabinetul premierului, Comisia Nationala de Prognoza si din minister pentru elaborarea politicilor economice, printr-un contract estimat la 1,4 milioane de euro. Consultantul va avea misiunea de a intari capacitatea Guvernului, in special a Comisiei Nationale de Prognoza, a Ministerului Finantelor si a Cabinetului primului-ministru, de a schita politici economice si a evalua impactul acestora. Cursurile de perfectionare a personalului implicat in elaborarea politicilor economice vor fi organizate pe parcursul unui an. La licitatia de atribuire a contractului pentru servicii de consultanta nu vor fi acceptate decat firme cu o cifra medie de afaceri pe ultimii trei ani mai mare de un milion de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO