Eveniment

Impactul reducerii CAS în 2015, cu 1,5 miliarde de lei mai mare decât se anticipa

Impactul reducerii CAS în 2015, cu 1,5 miliarde de lei...

Autor: Iulian Anghel

16.06.2014, 19:44 712

Impactul reducerii CAS asupra bugetului general consolidat este mult mai mare decât se anticipa, - 6,48 miliarde de lei în 2015 şi 7,1 miliarde de lei în 2017, reiese din proiectul de reducere a contribuţiei de asigurări publicat în această după-amiază pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Înaintea apariţiei proiectului, oficialii guvernamentali anticipau că anul acest golul la buget ca urmare a reducerii CAS cu 5 puncte procentuale va fi de 800 mil. lei, iar anul viitor de 5 miliarde de lei.

Pentru acest an, impactul asupra bugetului general consolidat este de 1,1 miliarde de lei (octombrie – decembrie), de 6,4 miliarde de lei în 2015, de 6,8 miliarde de lei în 2016 şi de 7,1 miliarde de lei în următorii doi ani, potrivit expunerii de motive la proiectul pentru modificarea legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanţe.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24