Eveniment

Indicele increderii in economie, la minimul ultimului an

30.05.2008, 22:10 16

Indicele increderii in economia romaneasca a atins in mai nivelul minim al ultimului an, de 103 puncte, aceasta tendinta de declin manifestandu-se la nivelul intregii Uniuni Europene, potrivit datelor biroului european de statistica Eurostat. Astfel, indicele aferent Romaniei a scazut de la 105,7 puncte in luna aprilie, la 103 puncte in mai, un nivel mai mic fiind inregistrat in iunie 2007, cand indicatorul s-a situat la 102,9 puncte. Indicele increderii in economie este compus din indicele increderii in industrie (40%), in servicii (30%), indicele increderii consumatorilor (20%), in constructii (5%) si in retail (5%). In cazul sectorului de industrie si al celui de servicii, indicii au scazut cu cate trei puncte, la -1 punct, respectiv la 22 puncte. Increderea in sectorul romanesc de constructii s-a redus de la -1 punct la -3 puncte, in timp ce in retail s-a micsorat cu doua puncte, la 22 puncte. Cel mai inalt nivel al indicelui increderii consumatorilor a fost inregistrat in luna iunie 1994, de 124,8 puncte, in timp ce nivelul minim de 66,1 puncte, a fost atins in iulie 1992. La nivelul UE, indicele a continuat sa se micsoreze in luna mai, pierzand 1,3 puncte si ajungand la 96,7 puncte, pe fondul scaderii increderii in industrie si in sectorul de constructii, care a anulat impactul pozitiv al imbunatatirii sectorului de retail.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO