Eveniment

Industria, serviciile financiare si comertul au atras 80% din investitiile straine

Industria, serviciile financiare si comertul au atras 80% din investitiile straine
09.11.2008, 18:55 20

Investitiile straine directe au fost orientate in perioada 1990-2007 in special catre industrie, care a atras 17,4 mld. euro, reprezentand 41% din totalul de 42,7 mld. euro plasati in Romania, in timp ce pe segmentul intermedieri financiare si asigurari au intrat aproape 10 mld. euro, reiese dintr-o analiza realizata de Institutul National de Statistica si Banca Nationala a Romaniei.

Datele arata ca investitorii straini au facut a doua industrializare a Romaniei, au contribuit decisiv la cresterea exporturilor si contribuie cu 71% la exporturi si doar 60% la importuri.
Insa investitiile straine, care pana acum au fost considerate o sursa de finantare sanatoasa a deficitului de cont curent, ar putea ajunge in curand sa puna presiune pe adancirea dezechilibrului extern in conditiile in care multinationalele incep sa repatrieze profiturile obtinute pe plan local, potrivit analistilor.
Investitiile s-au localizat cu precadere in industria prelucratoare (32,9%), in timp ce comertul are o pondere de 14% din total, atragand 5,9 mld. euro, iar sumele plasate in constructii si tranzactii imobiliare au ajuns la un sold de 3,3 mld. euro (7,7%).
Din soldul investitiilor straine directe de 42,77 mld. euro, cea mai mare parte, respectiv 31,5 miliarde euro (74%), reprezinta participatii la capital, iar restul sunt credite nete de la investitorii straini - 11,26 mld. euro. Imobilizarile corporale si necorporale, cu un sold la finele anului 2007 de 21,4 mld. euro, reprezinta 50% din totalul investitiilor straine directe, inducand un grad semnificativ de stabilitate al investitiei straine directe.
Anul trecut, investitiile straine directe nete au atins 7,25 mld. euro, din care mai mult de jumatate, respectiv 3,7 mld. euro, au reprezentat credite nete primite de la investitorii straini.
Participatiile directe la capital au reprezentat
2,2 mld. euro, respectiv 31% din investitiile straine, iar profitul net reinvestit a totalizat 1,3 mld. euro, reprezentand 18%.
Din totalul participatiilor la capital, 72% reprezinta dezvoltare de firme, 17,3% sunt investitii de tip greenfield (investitii noi), iar 10,5% au fost fuziuni si achizitii.
Sub aspectul distributiei investitiilor straine in teritoriu, se constata un grad ridicat de concentrare, doua treimi, respectiv 27,5 mld. euro, fiind localizate in Bucuresti si in judetul Ilfov. Alte regiuni de dezvoltare beneficiare de fluxuri importante sunt Centru (8,3%), Sud (6,9%), Sud-Est (5,7%) si Vest (5,5%), in timp ce cele mai reduse investitii au fost atrase de regiunile Sud-Vest (3,2%) si Nord-Est (1,6%).
Primele cinci tari clasate dupa ponderea detinuta in soldul investitiilor straine la finele anului trecut sunt Austria (21,4% fata de 23% in 2006), Olanda (16,3% fata de 17,1% in 2006), Germania (11,7%, in usoara crestere fata de 10,1% in 2006), Franta (8,8% fata de 8% in 2006) si Grecia (7,5%, care isi mentine ponderea din anul 2006).
Activitatea intreprinderilor reprezentand investitie straina directa are un impact pozitiv asupra balantei comerciale a Romaniei, contributia la exporturi fiind de 70,8%, in timp ce la importuri este de 59,2%, ceea ce arata ca nu investitorii straini sunt responsabili de deficitul comercial, ci companiile romanesti.
 
 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO