Eveniment

Iohannis: Am luat legătura cu autorităţile legat de accidentul petrecut pe drumul Braşov - Făgăraş

Iohannis: Am luat legătura cu autorităţile legat de...

Autor: Departamentul Politic

17.06.2016, 14:03 213

''Am aflat cu tristeţe despre accidentul petrecut pe drumul între Braşov şi Făgăraş. Sper în însănătoşirea grabnică a tuturor celor răniţi şi îmi exprim sincere condoleanţe pentru familiile celor care au pierit. Am luat legătura cu autorităţile, care fac tot posibilul pentru limitarea consecinţelor şi acordarea ajutorului la faţa locului'', a scris şeful statului vineri pe Facebook.

Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 22 au fost rănite, dintre care 16 în stare gravă, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat, în dreptul localităţii Perşani din judeţul Braşov, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă instituind cod roşu de intervenţie.

Ministerul de Interne a anunţat că în autocar se aflau 27 de persoane, iar la faţa locului s-au deplasat 50 de pompieri şi paramedici SMURD şi 30 de poliţişti şi jandarmi care asigură zona pentru ca echipajele să poată transporta cât mai repede răniţii. Deocamdată, potrivit autorităţilor, nu este nevoie de intervenţia elicopterului SMURD pentru preluarea răniţilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24