Eveniment

Mebis Bistrita, afectata de scumpirea otelului

23.11.2005, 20:00 34

Aprecierea monedei nationale si scumpirea otelului au incetinit ritmul de crestere al afacerilor producatorului bistritean de componente pentru utilaj terasier Mebis. Conducerea companiei asteapta pentru acest an o cifra de afaceri de 7,5 milioane de euro, cu 10% mai mare fata de cea inregistrata in 2004. "In acest an majorarea preturilor metalelor si mai ales intarirea leului a avut un puternic impact negativ asupra afacerilor noastre, avand in vedere ca mai mult de 90% din productie merge la export", afirma Avram Ioan, directorul general al Mebis. De asemenea, Mebis a anuntat ca va construi in Bistrita, in parteneriat cu dezvoltatorul american DGL Land, un ansamblu de locuinte, proiect estimat la 50 de milioane de euro. "Pana la sfarsitul anului proiectul constructiei va fi gata, iar in primavara anului viitor vor incepe lucrarile. Ansamblul va fi amplasat pe un teren care apartine companiei Mebis si care dispune de toate utilitatile", spune Constantin Samson, actionarul majoritar al Mebis. Lucrarile la ansambul imobiliar vor fi finalizate in interval de 18 luni de la data demararii constructiei. Cartierul rezidential va cuprinde 250-300 de apartamente din clasa medie, care vor fi dispuse in forma unui orasel de tip sat francez. Compania bistriteana va derula un parteneriat cu dezvoltatorul american, in care Mebis va veni cu terenul de 4,2 ha pe care urmeaza sa fie ridicata constructia si se va ocupa de supervizarea lucrarilor. Mebis produce structuri metalice si ansamble sudate, ansamble si utilaje mecano-hidraulice, piese de schimb pentru masini terasiere, scule pneumatice. Ansamblurile sudate si mecano-hidraulice detin cea mai mare pondere in cifra de afaceri a companiei, cu 60%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO