Eveniment

Ministrul finanţelor crede într-o creştere economică în jur de 3% pentru anul viitor

Ministrul finanţelor crede într-o creştere economică în jur de 3% pentru anul viitor

Florin Georgescu spune că majorarea de 8% a salariilor bugetarilor prevăzută pentru ianuarie - când intră efectiv în plată - va aduce un plus în consum şi automat în creşterea economică, la care se adaugă şi investiţiile statului

Autor: Cristian Hostiuc

10.09.2012, 00:06 555

Florin Georgescu, vicepremier şi ministru al finanţelor, merge pentru anul viitor pe o creştere economică în jurul a 3%, bazându-se pe majorarea salarială de 8% din sectorul bugetar de la începutul anului viitor care va susţine consumul şi pe investiţiile statului.

Cifra de 3% a fost avansată la o întâlnire pe teme economice cu ambasadorii României în străinătate, în cadrul Zilelor diplomaţiei române.

Deşi o creştere economică de 3% în condiţiile recesiunii care bântuie asupra Europei pare destul de mare, Florin Geor­gescu crede în această cifră. El susţine că în acest an România va avea o creştere de peste 1%, cu toată încetinirea economiei din ultimul timp şi a anului agricol prost.

Bugetul pe 2013, cu toţi indicatorii macroeconomici, va fi prezentat şi aprobat după alegerea noului Parlament şi învestirea noului guvern. Florin Georgescu nu mai vrea să facă parte din guvern, el dorind să se întoarcă la Banca Naţională, unde este prim-viceguvernator.

În primul semestru, România a avut o creştere de 0,8% susţinută de industrie, construcţii şi servicii. Din păcate, anul agricol secetos îşi va pune amprenta pe trimestrul al treilea, care anul trecut a fost excepţional, cu un plus de 4%, şi care a ridicat creşterea pe tot anul la 2,5%.

Anul acesta a fost marcat de două luni de iarnă foarte grele şi de o vară extrem de secetoasă. La acest lucru s-a adăugat şi scăderea economică instalată în Europa ca urmare a problemei datori­ilor Greciei, Spaniei şi Italiei. Această scădere a Europei s-a văzut în exporturile României care în acest an au o creştere insignifiantă de numai 1% la semestrul I.

Pe partea lucrurilor pozitive, consumul intern şi-a mai revenit după puternicele scăderi din anii precedenţi ca urmare a majorărilor de salarii din sectorul bugetar cu 8% din iulie şi parţial din sectorul privat.

Analiştii economici sunt mult mai pesimişti în privinţa evoluţiei economiei de la finalul acestui an şi pe 2013, estimările lor mergând spre un plus de 0,2-0,8% pe 2012, respectiv spre 1,5-2% pe 2013.

Nu este foarte clar care vor fi investiţiile statului în economie incluse în bugetul pe 2013 şi cum se vor vedea în creştere având în vedere că deficitul bugetar de 2-3% din PIB este ţinut prin amânarea plăţilor sau tăierea proiectelor de investiţii.

România are neapărat nevoie de creştere economică pentru a readuce încrederea investitorilor şi consumatorilor în viitor. Din păcate, investitorii şi băncile nu dau drumul la bani dacă nu văd o creştere economică solidă.

Pentru a avea o creştere economică de peste 3%, care să se întindă pe o perioadă mai lungă, România are nevoie de investiţii străine de peste 5 mld. euro pe an (anul acesta sunt estimate la numai 1,2 mld. euro), o absorbţie a fondurilor europene de peste 3 mld. euro pe an, un flux al remiterilor (banii românilor care muncesc peste hotare) de peste 5 mld. euro (în 2007 - 2008 fluxul remiterilor era de 9 mld. euro pe an) şi o deblocare a creditelor cu un ritm de peste 10-15% pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO