Eveniment

Modernizarea drumului Suceava-Iaşi va începe abia în 2018

Modernizarea drumului Suceava-Iaşi va începe abia în 2018

Autor: Mediafax

20.12.2016, 00:00 122
Directorul executiv al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est, Vasile Asandei, a declarat ieri  la Suceava că este important ca până la sfârşitul anului 2017 România să reuşească să cheltuie banii alocaţi de Uniunea Europeană pentru anul 2014, dacă nu chiar mai mult decât această sumă. Asandei a arătat că pe Programul Operaţional Regional este vorba de o sumă de 380 de milioane de euro la nivel naţional, iar pentru regiunea nord est ar fi circa 60 de milioane de euro. „Dacă vom putea cheltui mai mult, cu atât mai bine”, a spus Asandei. Unul dintre proiectele majore ale regiunii nord est, modernizarea drumului Suceava-Iaşi, în valoare de 75 de milioane de euro ar urma să intre în execuţie la sfârşitul anului 2017-începutul anului 2018, a estimat directorul executiv al ADRNE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO