Eveniment

Moody''s: Sunt sanse ridicate pentru imbunatatirea ratingului

01.06.2006, 00:00 11

Politica economica a Romaniei s-a imbunatatit in ultimele luni, dar revizuirea in sens pozitiv a ratingului este conditionata de cresterea capacitatii economiei de a suporta eventuale socuri, a declarat ieri un oficial al Moody''s Investors Service, citat de Reuters.

Moody''s a imbunatatit in luna martie 2005 ratingul Romaniei pentru datorii in valuta de la "Ba3" la "Ba1", cu perspectiva pozitiva. Ratingul este cu o treapta sub nivelul care marcheaza intrarea in categoria recomandata ca avand risc scazut pentru investitii.

Pierre Cailleteau, vicepresedinte al agentiei, a declarat ca revizuirea ratingului este probabila in viitorul apropiat, dar nu este convins ca economia romaneasca este suficient de puternica pentru a suporta socurile. "Monitorizam situatia indeaproape si observam un numar de factori pozitivi. Exista sanse mari de revizuire a ratingului, in viitorul apropiat. As vrea sa ma conving ca Romania nu va repeta experientele din trecut, cu o crestere urmata de recesiune, si ca exista o consolidare la nivel structural", a declarat Cailleteau.

Cailleteau a spus ca veniturile bugetare sunt limitate, atat ca efect al introducerii cotei unice de impozitare de 16% anul trecut, cat si al problemelor de colectare a impozitelor, ceea ce reprezinta un motiv de ingrijorare, diminuand capacitatea bugetara de a suporta socurile economice.

"Nivelul veniturilor fiscale, raportate la Produsul Intern Brut, este foarte scazut, potrivit standardelor UE, si va fi un impediment pentru guvern, din punctul de vedere al absorbtiei socurilor. Aceasta este o problema esentiala", a spus Cailleteau.

In opinia sa, Banca Nationala a Romaniei si-a imbunatatit credibilitatea in cadrul eforturilor de combatere a inflatiei, cu toate ca unii analisti considera ca institutia continua sa acorde prea mare importanta cotatiei ridicate a leului, in detrimentul controlarii cresterii preturilor.

"Un factor pozitiv este ca banca centrala isi asuma mandatul antiinflationist, fiind vigilenta si in privinta cresterii creditelor", a apreciat oficialul Moody''s.

Banca Nationala a Romaniei a trecut la un regim de tintire directa a inflatiei in luna august a anului trecut, dar a continuat sa aplice o politica de flotare controlata a monedei nationale, cu interventii masive in piata valutara si reducerea dobanzilor.

Banca centrala a majorat rata dobanzii de politica monetara cu un punct, la 8,5%, in luna februarie. Banca nu a mai adoptat astfel de masuri de atunci, desi a revizuit recent in crestere previziunile referitoare la rata inflatiei din acest an, peste tinta sa de 4-6%.

Moody''s este inca ingrijorata in legatura cu nivelul ridicat al deficitului de cont curent, care a atins anul trecut 8,7% din PIB, dar Cailleteau considera ca acest dezechilibru nu va impiedica Romania sa primeasca un calificativ corespunzator nivelului de risc recomandat ca acceptabil pentru investitii.

Analistii agentiei considera ca adancirea deficitului de cont curent nu constituie o problema grava, daca acesta este finantat prin fondurile obtinute din privatizari si investitii straine directe.

Cailleteau a mai declarat ca momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana nu are o influenta asupra ratingului, adaugand insa ca procesul de aderare reprezinta o "ancora" cu impact pozitiv asupra economiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels