Eveniment

Optimism moderat printre manageri privind afacerile

30.10.2007, 18:27 15

Managerii pastreaza un optimism moderat privind evolutia afacerilor in ultimul trimestru al acestui an, conform sondajului lunar de opinie realizat de Institutul National de Statistica.
Astfel, managerii din industrie, comert si servicii sunt increzatori privind continuarea cresterii, in timp ce companiile de constructii vad in apropierea sezonului rece o amenintare de stagnare.
In industrie, managerii vad in trimestrul al patrulea o crestere a productiei si a numarului de comenzi, o reducere a numarului de angajati si o crestere a preturilor. In acelasi timp, managerii din constructii estimeaza ca afacerile vor stagna in ultimul trimestru al anului, la fel ca si numarul de angajati, in schimb preturile practicate vor creste.
Cei mai optimisti sunt sefii companiilor din comertul cu amanuntul (retail), care asteapta cresteri puternice ale vanzarilor, favorizate de sezonul cadourilor.
In plus, companiile din retail vor continua in perioada urmatoare sa angajeze personal suplimentar, dar vor creste si preturile produselor aflate la vanzare.
Numarul angajatilor va creste si in domeniul serviciilor, unde managerii se asteapta de asemenea la o majorare a cererii, dar si a preturilor practicate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO