Eveniment

Parlamentul umblă pe Codul fiscal: TVA la alimente de 5%

30.06.2010, 23:29 44

Deputaţii din Comisia de buget-finanţe au modificat ieri, înultima zi a actualei sesiuni parlementare, prevederile Coduluifiscal, la doar două zile de la adoptarea ordonanţei de urgenţăprin care TVA standard a crescut de la 19 la 24%. Potrivitordonanţei menţionate, cotele reduse de TVA de 9 respectiv 5% rămânîn vigoare.

Comisia de buget din Cameră a luat ieri în discuţie o propunerelegislativă iniţiată de mai muţi deputaţi ai PNL şi PSD potrivitcăreia impozitul forfetar este desfiinţat, iar cota TVA se reducela 5% pentru alimente, cereale şi construcţia de locuinţe.Deputaţii au introdus un alineat nou la art. 140 din Codul fiscalcare prevede o cotă redusă la 5% care se aplică asupra bazei deimpozitare pentru livrarea de pâine, carne proaspătă, lapte deconsum, ulei vegetal şi zahăr, precum şi pentru livrarealocuinţelor, inclusiv a terenului pe care sunt construite, şiconstruirea de locuinţe noi.

Pentru ca iniţiativa să devină lege ea trebuie votată şi deplenul Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională în acestcaz. Acest lucru se va petrece, probabil, în toamnă întrucâtParlamentul intră de astăzi în vacanţă.

"Au fost adoptate în Comisie amendamentele liberale la Codulfiscal, prin care se desfiinţează impozitul minim, aşa-numitul«impozit forfetar» şi se reduce TVA în domeniul construcţiilor la5%", a declarat Daniel Chiţoiu, vicepreşedintele Comisiei, citat deMediafax.

Amendamentul a fost votat cu 18 voturi pentru şi şaseîmpotrivă.

Într-un comunicat de presă, PNL arată că speră că votul Comisieide buget-finanţe să fie confirmat şi de plenul Camerei Deputaţilor,la începutul viitoarei sesiuni parlamentare, "astfel încât oameniicare produc plusvaloare în România să poată beneficia, cât mairepede, de aceste măsuri"".

Guvernul nu mai are în Parlament decât un sprijin firav care seridică la maximum 20 de voturi.

Deputatul Viorel Şetefan, preşedintele Comisiei debuget-finanţe, a arătat că discuţiile asupra modificării Coduluifiscal vor fi reluate în toamnă, fără a se reveni asupraamendamentelor adoptate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO