Eveniment

Petrom si Lukoil ieftinesc carburantii

02.09.2008, 20:03 16

Petrom si Lukoil, unele dintre cele mai importante companii petroliere pe plan local, au anuntat la inceputul saptamanii ieftinirea carburantilor comercializati in retelele proprii de benzinarii. Astfel, Lukoil a redus ieri preturile motorinei cu pana la noua bani pe litru si a mentinut acelasi tarif la sortimentele de benzina, potrivit datelor companiei. Pretul unui litru de motorina Euro Diesel a fost redus cu cinci bani la 4,16 lei, iar la Super Euro Diesel cu noua bani la 4,45 lei. Petrom a redus tot de ieri cu patru bani pe litru pretul benzinei comercializate in statiile proprii si va mentine tariful la motorina. Astfel, un litru de Eco Premium va costa 3,85 lei, iar Premium fara plumb 3,82 lei. Pretul la Top Premium va fi redus de la 4,19 lei la 4,15 lei, iar la sortimentele OMV Carrera 95 si OMV Carrera 100 la 3,92 lei, respectiv 4,54 lei. Un litru de Top Euro Diesel este vandut la 4,15 lei, iar sortimentul OMV Sprint Diesel cu 4,2 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO