Eveniment

Pogea da asigurari ca nu vor fi falimente din cauza impozitului minim

Pogea da asigurari ca nu vor fi falimente din cauza impozitului minim
14.04.2009, 19:43 32

Introducerea impozitului minim nu va avea ca efect intrarea in faliment a unor firme, iar noile reguli nu vor afecta companiile care isi suspenda legal activitatea si start-up-urile, sustine Gheorghe Pogea, ministrul finantelor .

„Nu pot sa cred ca o firma poate intra in faliment din cauza introducerii impozitului minim. Va asigur ca nu vor fi falimente in Romania din acest punct de vedere. Masura nu are ca scop cresterea taxarii, ci este corectiva", a explicat el.
Guvernul a decis la sfarsitul saptamanii trecute printr-o ordonanta de urgenta ca impozitul forfetar va fi calculat diferentiat, in functie de cifra de afaceri, intre un nivel minim anual de 500 de euro si o limita maxima de 10.000 de euro.
Masura a fost contestata de catre unii intreprinzatori care au sustinut ca noile reglementari ii forteaza sa-si inchida afacerile sau sa gaseasca modalitati prin care sa declare venituri mai mici. Oficialii de la Finante au precizat insa ca nivelurile aprobate au fost agreate de patronate.
Aproape 70% din cele 242.106 firme care au raportat pierderi in 2007 se plaseaza in primele doua categorii de impozit minim anual, potrivit secretarului de stat in MFP, Gratiela Iordache. Ea a aratat ca, din numarul total al firmelor care au inregistrat pierderi, 109.617, respectiv 46%, au avut venituri de pana la 10.000 de lei, in timp ce aproximativ 75.000 de firme au inregistrat venituri cuprinse intre 10-50.000 de lei.
Firmele care inregistreaza profit vor plati in continuare un impozit de 16%, dar nu mai putin de limita minima aferenta intervalului de venituri in care se incadreaza. Pogea a explicat ca, in conditiile unei scaderi a afacerilor si a profiturilor, trebuia adoptata o masura care sa compenseze diminuarea veniturilor bugetare. „Aceasta masura nu are legatura cu criza, ci cu tratamentul echidistant si echitabil al agentilor economici", a completat Pogea.
Potrivit ministrului finantelor, masurile negociate in acordul cu FMI si Comisia Europeana (CE) au permis mentinerea principalelor taxe si impozite la nivelul actual, „A trebuit sa alegem intre a majora taxa pe valoarea adaugata sau cota unica, situatie in care ar fi fost afectata toata populatia, sau sa luam niste masuri si sa pastram acelasi nivel al principalelor taxe", a spus Pogea. El a precizat ca FMI a agreat aceste masuri mai „usoare", mai „soft" pentru populatie si mediul de afaceri decat majorarea principalelor taxe.
Acordul cu FMI prevede, printre altele, monitorizarea atenta a deficitului bugetar, a companiilor de stat si incadrarea in tintele de inflatie stabilite.
La sfarsitul primului trimestru, deficitul bugetar a fost de 1,56% din PIB, in conditiile scaderii veniturilor cu 6,2% si a majorarii cheltuielilor cu 14,2%.
Pogea a aratat ca scaderea cifrei de afaceri din economie a reprezentat principalul motiv pentru reducerea veniturilor in primul trimestru.
In ceea ce priveste promisiunea privind reducerea parafiscalitatii, ministrul finantelor a precizat ca a fost identificat din totalul celor 489 de taxe si tarife un numar de 179 care trebuie eliminate sau comasate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO