Povestea speculatorului de aur din spatele Roşiei Montane

31 aug 2010 Autor: Cristina Rosca

Cel mai important săptămânal de business din lume, Bloomberg Businessweek, prezintă în cel mai recent număr al său povestea speculantului Thomas Kaplan, finanţistul de profesie istoric ce se află în spatele Gabriel Resources, compania ce vrea să exploateze proiectul minier Roşia Montana.

Miliardarul, preşedinte şi director de investiţii al grupului financiar Tigris Financial Group cu sediul în Manhattan, povesteşte cum s-a îndrăgostit de dealurile verzi din Transilvania, din inima României şi cum s-a lăsat convins de potenţialul proiectului Roşia Montana.

El deţine 18% din acţiunile companiei canadiene Gabriel Resources care încearcă să redeschidă "ceea ce se crede că este cel mai mare depozit de aur din Europa, estimat la 310 tone de aur şi evaluat la 12 mld. dolari la preţul curent. Mai mult, la Roşia Montana se estimează că stau ascunse şi circa 1.478 de tone de argint", după cum scrie în articol.

Potrivit revistei în drumul "căutătorului de aur", cum îl numeşte pe Kaplan, stau câţiva localnici. Românii din "această regiune înapoiată economic, unde rata şomajului ajunge la 80%", contestă vehement proiectul invocând motive de mediu.

Kaplan însă se apără şi spune că atunci când pune în balanţă conservarea mediului şi realizarea de investiţii într-o industrie asociată dintotdeauna cu poluarea, întotdeauna primul atârnă mai greu. "Am conservat mult mai mult decât am distrus", spune el.

Geologii săi aplică Regula Tom, cum o numeşte el, atunci când trebuie să decidă dacă să cumpere un teren în scopuri miniere. "Dacă pare că nu trebuie să construim o mină

într-un anumit loc, fie îl cumpărăm pentru a-i împiedica pe alţii să îl exploateze, fie nu ne arătăm interesaţi. Eu le spun: bazaţi-vă pe simţul vostru estetic. Sună nebunesc să fac referire la estetică, însă aspectul moral trebuie să primeze."

Atunci când însă se decide să cumpere spre exploatare, Kaplan are o altă strategie, pe care încearcă să o aplice şi în România după modelul San Cristobal, Bolivia. El relochează săteni şi clădiri care se află în calea proiectelor sale miniere într-un nou oraş în apropiere. În Bolivia, Kaplan a cheltuit 12 mil. dolari pentru a muta 200 de oameni, cu locuinţele, cimitirul şi biserica colonială. Acestea "au fost reconstruite cărămidă cu cărămidă", spune el.

În Transilvania a sosit pentru prima dată în 2009 pentru a studia potenţialul proiectului Roşia Montana, scrie revista. El nu a anunţat pe nimeni de intenţiile sale. A sosit la Sibiu alături de câţiva colegi de la biroul din Londra al Tigris şi ulterior a plecat să exploreze regiunea. Atunci au descoperit, după cum spune el, gradul de degradare ecologică de la Roşia Montana. El spune că exploatarea minieră a început încă din momentul în care împăratul roman Traian a cucerit regiunea.

Comunitatea de localnici şi ecologiştii se opun proiectului prezentat de Gabriel Resources de mai bine de un deceniu, argumentând că utilizarea de cianuri ar putea avea un impact negativ asupra ţăranilor din apropiere, ba mai mult ar putea contamina întreaga regiune şi chiar s-ar putea extinde spre vest, către Ungaria. Oficialii maghiari s-au alăturat şi ei opozanţilor.


Kaplan argumentează însă că regiunea este devastată de operaţiuni miniere ce datează de mai multe sute de ani - "râul este efectiv roşu din cauza sulfurilor" - iar săpăturile miniere ar ajuta chiar judeţul Alba, reparând o parte din pagubele produse de fostele proiecte miniere.

Thomas Kaplan este nu doar un investitor în sectorul de resurse naturale, ci şi un filantrop şi un colecţionar de artă. El, acum în vârstă de 47 de ani, şi-a început cariera ocupând funcţia de consilier pentru o serie de fonduri de hedging. Ulterior a început să parieze pe aur, al cărui preţ a crescut continuu în ultimii nouă ani, până la 40,5 dolari per gram. Despre metalul galben Kaplan spune că va continua să se aprecieze, într-un ritm mult mai alert ca până acum

Articolul de copertă al Bloomberg Businessweek, ce se întinde pe cinci pagini, a fost scris de Jason Kelly, împreună cu Irina Savu, corespondentul Bloomberg în România.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Rosia Montana
, Thomas Kaplan
Vizualizari:
Printeaza
Momentan sunt 24 comentarii Comenteaza si tu
Comentarii (24):
Madalina - 03 septembrie 2010, 00:03

aceasta poveste nu e decat cea a unei persoane din lumea business-ului, care este hotarata si investeste in proiecte mari care sa-i aduca profit. investitiile facute pana acum in zona nu fac decat sa pregateasca proiectul RM

Bogdan - 02 septembrie 2010, 21:23

Kaplan nu e decat un investitor care doreste ca proiectul sa fie realizat si care a facut si investitii de dezvoltare a zonei.Cea mai mare greseala a romanilor este ca gandim nonprofit si nu invatam nimic de la cei care o fac

san - 01 septembrie 2010, 16:42

pt modo muntii nostri aur poarta noi cersim din poarta-n poarta.decat sa-l ia altii mai bine sa ramana acolo pe veci.profitul din aceasta activitate nu este egal cu distrugerea zonei.apele contaminate ar ajunge in sol vanturile ar duce prafurile otravite pe o suprafata de aproximativ 1000 de km2iar vegetatia nu ar mai creste in zona ani buni.pe haldele de steril de acum 30-40 de ani nu creste un firicel de iarba.apa din zona nu este potabila cu concentrati mari de zinc si arsenic.dupa exploatarea gr potopul

eoopinie - 01 septembrie 2010, 15:28

Peisajele virgine autentice, verdeata, au devenit valorile cautate, jinduite de omul modern de oriunde.
Eu zic ca e o mare greseala sa-i lasam pe astia sa deschida acolo o exploatare.
Pe de alta parte, bogatiile tarii au lucrat prea putin in interesul tarii si parca mai mult impotriva.
Aurul a fost jefuit de imperiul roman, apoi de rusi. Petrolul ne-a obligat sa fim parte in al doilea razboi aliati sau cuceriti de nemti, iar acum a fost dat pe degeaba.
Vantul se pare ca e dat la altii iarasi, ei iau energia si banii, noi cu chirie si peisaje moristi peste tot.
Pamantul arabil si padurile le cumpara fondurile straine de investitii.
Forta de munca calificata romaneasca noi doar o pregatim, altii doar beneficiaza de ea.
Fructele padurii sunt stranse proaspete de pe munti de romani pentru export ieftin si le importam scump preparate ca sa le mancan. Ca si cu mierea.
Noi traim evenimentele acestei tari dar istoria noastra oficiala e redactata si ne vine pe fax de la New York.
Suntem obligati sa lasam medicii si inginerii sa plece si fortati sa ne tinem tiganii acasa.

Marcel - 01 septembrie 2010, 15:01

Cianurile sunt folosite si de catre Suedia care este tara numarul 1 in ecologia europeana si faptul ca statul primeste acum aur in conditii in care nu am fi primit nimic, nici noi, nici oamenii care locuiau in acea zona. Este o sansa pentru Romania de a se redresa usor, usor din punct de vedere economic.

raluca - 01 septembrie 2010, 14:47

ma dezamageste ziarul financiar pentru materialul incomplet pe care l-a prezentat! numai un punct de vedere, acela al investitorului. este lipsit de etica jurnalistica si partinitor. exploatarea cu cianuri nu este si nu va fi niciodata benefica, este incalificabil modul in care ni se prezinta acest proiect, de parca am fi niste vite fara minte care nu inteleg ca se propune o exploatare care ridica mari probleme de mediu. inteleg astfel de mariale "one side only" in publicatii de mana a doua, dar nu in ziarul financiar!

Dan - 01 septembrie 2010, 14:38

Nu-i vorba de cianuri aici, ci de faptul ca aurul e al nostru! Nu are voie guvernul marioneta sa-l instraineze vre-unui Kaplan sau altuia, pentru ca sa-si incaseze ei comisioanele! S-a indragostit Itik de Romania, hai lasati-ne! Ii lucesc ochii dupa averile noastre, asta-i tot.

carol - 01 septembrie 2010, 14:23

eu unu nu inteleg o chestie...bine sunt resurse imense de aur acolo si profit pe masura...de ce nu exploateaza statul roman ca si asa suntem in criza?ar fi o bula de oxigen enorma pt romania....am crea locuri de munca bine platite,eperienta in minerit avem...ce ne lipseste in afara de lacomia de a produce mult cu minim de efort?pacat...avem o tara atat de bogata dar nu suntem in stare sa o valorificam...o vindem strainilor si apoi ne plangem ca nu avem bani la buget...rusine

bursieru - 01 septembrie 2010, 14:09

Ca Traian a început exploatarea, întelegem: doar de aia cucerise Dacia, ca s-o exploateze! Dar de ce ar trebui lasat Kaplan asta, sau altii ca el, sa exploateze aurul acum, asta nu mai întelegem. Discutia ar trebui facuta mai întâi pe aspectul asta, restul sunt detalii tehnice. Daca proiectul este fezabil, Romania va gasi bani - chiar si împrumutati - ca sa scoata aur de acolo. Dar asta ar diminua, probabil, din comisioanele lui Basescu (via Videanu) & gashca...

informatie falsa - 01 septembrie 2010, 13:54

evreul miliardar in dolari cetatean american George Soros este in spatele acestui proiect

Radu_Rosia Montana - 01 septembrie 2010, 13:34

o mare vina pentru situatia actuala din intreaga Zona Rosia Mondata este a autoritatilor locale si de la bucuresti, care s-ai vandut vederea si inima pentru o mana de bani in fata strainilor.... Nu se pot apropria alte investitii din cu totul alte ramuri ale industriei (turins, industria alimentara) pentru ca zona este definita ca si momo-industriala si doar mineritul este permis! O mare porcarie! Pana cand romanii de rand sunt partasi la aceste mari escrocherii ne ramane sa fim cersitori la marile porti ale lumii, care o sa ne * cu zambetul pe fata aurul si petrolul tarii; chiar de sub propriile noastre picioare!

nic cel nebun - 01 septembrie 2010, 13:27

nu ne-am invatat minte ca nu este bine sa ne vindem tara si resursele pe nimic? Nu am vb Petromul si nu s-a ales nimic de tara atsa, desi sunte una din tarile cu cele mai multe resurse petroliere si de gaz din europa Continentala (excuzand zonele marine)....Unguri au stiut sa vanda MOL pentru o suma mult mai buna decat am vandut noi Petromul, care pe langa faptul ca includea reteaua de pompe, mai includea si resursele de petrol ale tarii....acum vrem sa vindem si aurul si tara pe bucati... Asta se doreste, si se uita ca fiecare avem bunici si strabunici care s-au luptat si au murit ca sa fim stapani pe aceste meleaguri si resursele lor...iar acum le dam pe gratis! Sa ne fie rusine, pentru ca nu ne ajunge ca suntem lenesi si nu vrem sa ne lucram singuri pamanturile si sa ne extragem singuri resursele, dar mai si hulim si scuipam pe cei care se opun vanzarii de tara pe bucatele ieftine!

Modo - 01 septembrie 2010, 13:10

@san vorbim de o extractie la suprafata care presupune schimbarea peisajului. Mai devreme sau mai tarziu, ca e vorba de compania canadiana sau de alta, extractia avea avea loc si aspectul acelei zone va fi modificat.

sorin - 01 septembrie 2010, 12:55

Datoria presei este sa publice ambele puncte de vedere, nu doar cele dorite de unii sau de altii. Kaplan este doar un investitor, prin urmare este firesc sa vorbeasca din acest punct de vedere. Cat despre proiectul de la Rosia, parerea mea este ca ar trebui sa-i lasam sa investeasca, respectand conditiile ce tin de mediu.

san - 01 septembrie 2010, 12:39

plecati acasa lasati asa cum este totul acum. nu va vrem.alburnus maior.cea mai veche atestare documentara a unui oras din romania minele romane peisajul magnific si voi vreti sa distrugeti totul pentru binele vostru.plecati acasa veneticilor.NU VA VREM nu ditrugeti peste 2000 de ani de istorie si de locuire continua a rosiei montane

locco - 01 septembrie 2010, 11:20

nu stiu daca voi ca ziariti e bine doar sa preuati niste stiri din ale jurnale si sa le repetati.mai bine spuneti oamenilor ce nenorociri a facut firma acesstui bagabint in africa,scrieti despre diamntele de sange,spuneti cum in africa oamenii ce ai pazeau exploatarea au deschis focul impotriva muncitorilor nemultumiti de conditiile de munca si de plata primita,vindeti romania cu totul mincavar pamintul asa ni iati prezentati pe toti ,oameni cu bune intentii ,niste oameni extraordinari,toti nenorocitii din west au pus tara si economia pe butuci.assta nea fost pretul inegrarii,si raul abia incepe.

gheorghe - 01 septembrie 2010, 10:25

Un istoric indragostit de dealurile verzi si care a ajuns miliardar bazandus-se pe simtul estetic, cumparand terenuri pe care nu doreste sa le exploateze, doar pentru ale feri de "companiile rele" care vor sa le strice, mi-au dat lacrimile.
Si asta se intampla in Romania o tara la fel de corupta si inapoiata ca cele din america latina , unde prin mituirea coloneilor si a diversior dictatori companiile miniere canadiene < ce coincidenta, au produs razboie civile locale, si dezastre de mediu care vor necesita sute d e ani pentru remediere vezi "El Salvador misfortune gold, mining, murder and corporate malfeasance <http://www.bilaterals.org/spip.php?article17160&lang=en >.
Nu degeaba ne povesteste istoricul despre actele sale de caritate din Chile unde cimitirele si localnicii nu au putut sa opreasca setea de bani a acestui Mecena. 12 milioane impartite la 200 de insi inseamna mai putin decat pretul unei garsonire pentru fiecare, (si aici nu am inclus costurile pentru mutarea cimitirului si abisericii care probabil vor consuma mai mai mult de jumatate din acesti bani) si indivizii au ramas , cum vor ramane si cei din Rosia fara alte mijloc de a-si castiga traiul pentru urmatoarele cateva generatii. Somajul de 80% este, din pacate, ceva absolut normal pentru orice localitate rurala din Romania. La tara oamenii nu sunt angajatii nimanui, Au ferme si traiesc din ceea ce produc, adica nu sunt slariati ci someri. Daca autoritatile romane nu ar fi declarat zona drept monoindustriala ar fi putut fi dezvoltate si afaceri tutistice asa cum sunt in numeroase alte zone rurale din imprejurimi, unde pensiunile si proprietarii acestora prospera, dar in Rosia administratia lucreaza pentru Gold Corporation nu pentru localnici, oare de ce?.
Daca studiati raporturile dintre administratiile locale din Chile, Bolivia Peru si companiile de exploatare miniere veti afla ce rol joaca mita in functionarea acestor companii si de ce acestea prefera tari cu un anumit tip de "democratii"

andreid007 - 01 septembrie 2010, 09:54

Thomas Kaplan povesteşte "cum s-a îndrăgostit de dealurile verzi din Transilvania". Acest "fin filantrop", probabil ca vedea in dealuri, un munte de verzisori. Personal nu am inteles unde este morala sau estetica, atunci cand cineva exploateaza bogatiile tarii in valoare de12-15 miliarde de dolari (cifra asta e pentru presa. probabil ca ei se asteapta la mai mult) si ofera statului 1 miliard. (sub forma de taxe). Poate era mai moral sa le dea statul 1-2 mld pentru exploatare si sa pastram noi diferenta.

C Dima - 01 septembrie 2010, 09:50

Iata forta media de a transforma un lucru rau in ceva "bun". Acusi o sa fie si sfant acest om... doar se mai investeste putin in imagine.

maia - 01 septembrie 2010, 09:47

Filantrop?!?!?! Sunt multi care n-ar omori nici o musca, dar finanteaza genocide.

Pagini: 1 2

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine